de Răzvan CĂLIN
Scene de coșmar s-au consumat în noaptea de joi spre vineri în scara blocului A3 de pe strada Nicolae Tonitza din Bârlad, acolo unde un tânăr a ales să-și pună capăt zilelor dându-și foc. La doar 36 de ani, Veronel David, originar din sat Gara Banca, comuna Banca, a recurs la acest gest extrem din cauza unei povești de dragoste, din câte se pare.
În jurul orei 24, polițiștii și jandarmii bârlădeni au fost alertați de locatarii blocului A3 care au sunat la 112 speriați de tărăboiul pe care tânărul îl făcea la ușa fostei sale iubite, o femeie în vârstăde 51 de ani. Se pare că relația dintre cei doi se destrămase în urmă cu patru ani, însă David încă mai spera ca relația să se reînfiripe între ei doi. Vineri noaptea a venit la ușa fostei sale iubite în speranța că o va convinge să reînceapă relația cu el. Din păcate, s-a izbit de refuzul categoric al femeii, care nici măcar nu i-a dat drumul la ușă. Disperat, tânărul s-a stropit cu benzină dintr-o sticlă de plastic de 500 de mililitri și apoi și-a dat foc cu ajutorul unei brichete.
Recipientul de plastic și bricheta au fost găsite la fața locului de oamenii legii.
În momentul în care forțele de ordine au ajuns la fața locului, tânărul agoniza în chinuri cumplite, așa încât aceștia au solicitat de urgență un echipaj al Ambulanței Bârlad. Trist este că nimeni dintre locatarii blocului nu a avut curajul să iasă afară în tot timpul cât tânărul a făcut scandal și nici după ce acesta și-a dat foc. Poate ar fi existat o cât de mică șansă de a-l opri de la acest gest necugetat sau măcar să stingă flăcările până să-i provoace răni grabe. Când ambulanțierii au ajuns la fața locului, tânărul era ars pe cea mare parte din suprafața corpului (circa 80%), având arsuri de gradul III și IV. Mai pe românește, aproape întreg corpul bărbatului era acoperit de arsuri. Atât hainele, cât și încălțămintea sa au fost distruse complet de flăcări.
Deși a fost transportat imediat la Spitalul municipal de urgență ”Elena Beldiman” din Bârlad, starea de sănătate a tânărului era extrem de gravă, intrând în comă de gradul IV. Medicii bârlădeni au făcut eforturi pentru a-l salva pe David, însă acesta nu a mai putut supraviețui din cauza gravității rănilor și a decedat în dimineața zilei de vineri, 24 iulie, în jurul orei 7.