de Roxana NĂSTASĂ
Ministerul Educației a publicat lista elevilor care au câștigat distincții la olimpiadele internaționale. Printre cei 114 elevi din România care vor beneficia de bursa „Meritul olimpic” se numără și un vasluian.
Este vorba de Vlad Sîmbotin, elev al Liceului „Mihail Kogălniceanu” Vaslui, care a câștigat medalia de argint la Olimpiada Internațională de Științe a Uniunii Europene ce a avut loc în Austria, în perioada 26 aprilie – 3 mai. Vlad Sîmbotin va fi răsplătit pentru meritul său de către Ministerul Educației, timp de 12 luni de la obținerea premiului, cu 675 de lei lunar.
Bursele de merit olimpic se acordă elevilor care la olimpiadele internaționale școlare au obținut medalia de aur, argint sau bronz, respectiv premiul I, al II-lea sau al III-lea.
Cuantumul bursei pentru premiul I sau medalie de aur este echivalentul salariului minim garantat pe economie la data acordării, deci 900 de lei lunar, pentru premiul al doilea, respectiv medalie de argint, 75% din salariul minim pe economie, adică 675 de lei lunar, iar pentru bronz sau premiul al III-lea 50 % din salariul minim pe economie, 450 de lei. Bursa se acordă pe o perioadă de 12 luni de la obținerea premiului.