de Răzvan CĂLIN
Neculai Burlibașa, șeful judecătorilor bârlădeni, a concurat, alături de fiul său, la o etapă din cadrul Campionatului Național de Karting.
La sfârșitul săptămânii trecute, Cercul de Karting de la Clubul Copiilor ”Spiru Haret” din Bârlad a participat la Concursul de Karting ” Cupa Eliberării” din Târgu Secuiesc. Competiția a fost organizată de Clubul Copiilor din CAREI și Asociația Sportivă KART RACING Carei, județul Satu Mare. Micii piloți bârlădeni au avut o evoluție onorabilă la această competiție. Însă, concursul de la Carei a adus o premieră pentru clubul bârlădean care a avut pentru pirma dată doi piloți tată și fiu. Este vorba despre Bogdan Petru Burlibașa, în vârstă de 10 ani și tatăl său, Neculai Burlibașa, nimeni altul decât președintele Judecătoriei Bârlad. Pe cei doi îi leagă pasiunea pentru acest sport și cum acest concurs, care este etapă în cadrul Campionatului Național de Karting, are și categorie pentru seniori, șeful judecătorilor bârlădeni s-a gândit să își încerce norocul și iscusința.
”Pentru kartingul bârlădean a fost pentru prima dată când un părinte a concurat alături de fiul său, bineînțeles la categorii diferite. Amândoi au avut o prestație foarte bună. Bogdan a fost la un pas de locul III, iar tatăl, deși sub imperiul emoțiilor debutului, a condus foarte curajos, ocupând la final locul VI”, ne-a declarat Marius Gîmbuță, directorul Clubului Copiilor Bârlad.
Acest concurs este considerat etapa a IV-a a Campionatului Național de Karting Școlar -2015 . Pista de la Târgu Secuiesc este una de nivel european, ceea ce a făcut ca și numărul concurenților să fie mare și foarte bine pregătiți. Iată rezultatele bârlădenilor: Costache Denism, categoria „Bambini” loc VII ; Categoria „Pufo” Burlibașa Bogdan-Petru, loc IV și Oprea Mihnea -Cosmin loc VII , categoria „Mini”; Bîgu Vasile loc VI , categoria KF3 Chiriac Andrei-Rares loc V și categoria KF-Rotax Seniori – Burlibasa Neculai loc VI (debutant).