de Roxana NĂSTASĂ
Mâine este ultima zi în care absolvenții de liceu promoția 2015 se pot prezenta cu actele la Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Vaslui pentru a lua indemnizație de șomaj.
Asăzi și mâine, absolvenții de liceu promoția 2015 își mai pot depune actele de șomaj. Potrivit prevederilor legii nr. 76/2002 absolvenții trebuie să se prezinte la agențiile pentru ocupare în raza cărora își au domiciliul în termen de 60 de zile de la absolvire. În cazul absolvenților de liceu indiferent de promovarea sau nepromovarea examenului de bacalaureat termenul de 60 de zile începe pe 1 iunie. Astfel, termenul limită până la care își pot depune actele de șomaj este 30 iulie.
Excepție sunt coringenții sau cei cu situația școlară neîncheiată la toate materiile. Aceștia se vor prezenta în termen de 60 de zile de la susținerea și promovarea examenului de corigență. În acest sens, adeverința eliberată de instituția de învățământ va specifica data promovării examenului de corigență. Dacă absolvenții nu se prezintă în intervalul de 60 de zile de la absolvire la AJOFM, ei au dreptul să se prezinte în continuare să se înregistreze ca persoane în căutarea unui loc de muncă dar nu vor avea dreptul la indemnizație de șomaj. În vederea înregistrării la agențiile de ocupare, absolvenții trebuie să prezinte: act de identitate fotocopie și original, certificat de naștere fotocopie și original, act de studii și adeverința eliberată de medicul de familie din care să rezulte dacă este „apt de muncă” sau „clinic sănătos”.
Indemnizația de șomaj a absolvenților este de 250 lei timp de șase luni. În afara banilor, ei pot beneficia gratuit, de informare și consiliere profesională, mediere pentru identificarea unui loc de muncă, formare profesională gratuită prin programe care asigură inițierea, calificarea, recalificarea, perfecționarea și specializarea.