Est News

VREMEA va fi frumoasă. PROGNOZA METEO pentru weekend

Sâmbătă valorile termice vor scădea semnificativ și în regiunile sudice, astfel că se vor situa, în mare parte din țară, în jurul normelor climatologice specifice perioadei, iar maximele vor fi cuprinse între 25 și 32 de grade, informează Administrația Națională de Meteorologie.

SÂMBĂTĂ

ÎN ȚARĂ: Cerul va fi variabil, cu înnorări temporare ziua, în Munții Banatului, în Carpații Meridionali, precum și în dealurile Olteniei, unde, local vor fi averse și descărcări electrice. Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări în prima parte a zilei în regiunile sudice și sud-estice, iar noaptea în sud-vest. Temperaturile minime se vor încadra între 11 și 22 de grade, mai scăzute în estul Transilvaniei, spre 7 grade.

LA BUCUREȘTI: Cerul va fi variabil, mai mult senin noaptea, iar vântul va sufla slab și moderat. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 30 de grade, iar minima va fi de 18…19 grade, mai scăzută în zona periferică, spre 16 grade.

LA MARE: Vremea frumoasă, normală termic.  Cerul va fi mai mult senin. Vântul va prezenta intensificări temporare în timpul zilei, apoi va mai scădea în intensitate. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 26…27 de grade, iar cele minime între 20 și 22 de grade. Temperatura apei mării va fi cuprinsă între 23 și 25 de grade.

LA MUNTE: Valorile termice se vor situa în jurul normelor climatologice specifice perioadei. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporare ziua, când local în Carpații Meridionali și în Munții Banatului și izolat în Carpații de Curbură vor mai fi averse și descărcări electrice. Vântul va prezenta unele intensificări, cu precădere pe crestele masivelor sudice.

DUMINICĂ

LA MARE: Vremea va fi frumoasă, cu cerul mai mult senin. Vântul va sufla în general moderat. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 26 și 28 de grade, iar cele minime între 20 și 22 de grade. Temperatura apei mării va fi cuprinsă între 23 și 25 de grade.

LA MUNTE: Cerul va fi variabil, cu înnorări temporare, îndeosebi spre seară și noaptea în Carpații Occidentali unde, izolat se vor semnala averse și descărcări electrice. Vântul va avea unele intensificări ziua, cu precădere pe crestele masivele sudice, dar de scurtă durată și în timpul ploilor. Temperatura aerului va marca o creștere față de intervalul anterior.

ÎN ȚARĂ: Valorile termice diurne vor marca o creștere față de ziua precedentă, astfel încât vremea va deveni călduroasă în cea mai mare parte țării. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporare începând din orele serii în regiunile vestice, unde, pe arii restrânse vor fi averse și descărcări electrice. Vântul va prezenta unele intensificări în sudul teritoriului, dar de scurtă durată și în vest, în timpul ploilor. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 26 de grade în Delta Dunării și 34 de grade în Câmpia de Vest și în sudul Olteniei, iar cele minime se vor încadra între 13 și 23 de grade, mai scăzute în estul Transilvaniei, spre 8 grade.

Sursa: mediafax.ro

Exit mobile version