Est News

Săraci, dar construim biserici! (FOTOREPORTAJ)

Răzvan CĂLIN

În timp ce toată lumea se plânge de sărăcia acestor meleaguri, bisericile noi răsar la Bârlad ca ciupercile după ploaie.

Nu știm cum se facă că deși suntem catalogați drept cea mai săracă zonă din țară, totuși Bârladul e înțesat de biserici. Ba chiar la un moment dat, orașul rulmenților era socotit drept urbea cu cele mai multe lăcașuri de cult din țară, raportat la numărul de locuitori, având nu mai puțin de 15 biserici.

Între timp cred că am pierdut trofeul, însă cu siguranță ne menținem printre orașele fruntașe la capitolul construiri biserici. Nici nu se putea să fie altfel mai ales că trend-ul la nivel național este acesta: sărăcie, mare sărăcie, dar construim biserici într-un ritm amețitor. La un moment dat s-a făcut chiar o statistică care spune că în România se construiesc câte 10 biserici pe lună. Și uite așa am ajuns ca în țara noastră să avem de cinci ori mai multe biserici decât școli. Crede și nu cerceta, e mai valabil ca oricând!

Revenind la urbea Bârladului, trebuie spus că până și administrația locală se implică foarte activ în a pune umărul la ridicarea unor astfel de lăcașuri de cult, alocând sume importante de la bugetul local. Acum, nu spune nimeni că trebuie neglijat total și acest aspect din viața unei urbe. Însă, când vezi că spitalul se zbate de la o lună la alta să supraviețuiască, unele școlile funcționează în condiții precare, străzile arată ca după bombardament, iar biserici nou-nouțe încep să răsară ca ciupercile după ploaie, începi să te întrebi cam care ar fi prioritățile? Biserici sau străzi decente, spitale dotate corespunzător sau biserici, iar exemplele ar putea continua la nesfârșit. Vă prezentăm mai jos o fărâmă din această sarabandă febrilă a construirii de biserici într-o zonă socotită a fi polul sărăciei din România.

Review Overview

User Rating: Be the first one !
Exit mobile version