Sport

Meciuri de pregătire pentru cei mai mici fotbaliști bârlădeni

de Răzvan CĂLIN

Echipele de copii ale Atletic Club Bârlad dispută zilele acestea câteva meciuri amicale în compania celor de la LPS Vaslui și Săgeata Tecuci.

Pe parcursul întregii săptămâni, echipele de fotbal copii al Atletic Club Bârlad vor intra într-un program intens de pregătire în care vor susține câteva meciuri amicale. Miercuri, 5 august, vor juca contra celor de la LPS Vaslui, iar vineri, 7 august, vor da piept cu cei de la Săgeata Tecuci.

„Vorbim aici atât de echipele formate din copii născuți între 2002 și 2004, cât și de cei din grupele 2007 – 2008. Sunt meciuri amicale, de pregătire, care sunt de mare ajutor pentru formarea acestor copii ca viitori fotbaliști. Deși sunt încă mici, pregătirea lor trebuie să fie cât mai complexă pentru a-i ajuta să crească din punct de vedere valoric. Iar astfel de partide, pe lângă antrenamentele periodice, sunt cât se poate de indicate”, ne-a declarat Sorin Dîlcu, unul dintre antrenorii de la Atletic Club Bârlad.

Atletic Club este unul dintre cele mai noi cluburi de fotbal din Bârlad (înființat în urmă cu câteva luni) care își propune să revigoreze sportul rege pe plan local și să devină pe viitor o pepinieră de jucători valoroși. Deocamdată, clubul nu s-a înscris în nici o competiție oficială a Federației Române de Fotbal, însă oficialii clubului intenționează ca de anul viitor să facă și acest pas.

Review Overview

User Rating: Be the first one !

Related Articles

One Comment

  1. uite cine vorbeste? una din persoanele „iesite din tipar” care pana acum a fost ospatar la bodegile din Barlad si deodata e coach !

Back to top button