de Marian MOCANU
Tupeul unora veniți de aiurea pe plaiurile vasluiene nu încetează să uimească. Este cazul posesorul unei mașini cu număr de București, care a găsit de cuviință să-și parcheze bolidul chiar pe o trecere de pietoni, la doi pași de Serviciul Eliberări Permise Auto.
Timp de zeci de minute, mașina în cauză a ocupat întreaga trecere de pietoni din fața unei societăți de asigurare de pe strada Traian din municipiul Vaslui. Probabil individul rămăsese fără asigurare obligatorie!
Ca să se „acopere”, posesorul bolidului a lăsat luminile de avarie aprinse, crezând că astfel va beneficia de indulgența polițiștilor. Din câte se pare, trucul a funcționat, niciun organ de control nebăgând în seamă autoturismul parcat complet neregulamentar.