de Simona MIHĂILĂ
Autoritățile locale au diminuat valoarea taxei de închiriere a terenului pentru comercianții care ne vor vinde mâncare, suveniruri și distracții.
Circa 200.000 de lei (adică 2 miliarde de lei vechi) este valoarea încasărilor pe care mizează Direcția de Administrare a Piețelor, Parcărilor și Cimitirelor (DAPPC) din cadrul Primăriei Bârlad, la bâlciul din acest an. Cu aproape 50 de lei mai puțin decât anul trecut.
Previziunea privind diminuarea încasărilor este rezultatul reducerii taxelor pe care primăria locală le-a stabilit pentru comercianții care vor închiria terenuri pentru amplasarea tarabelor, dar și pentru proprietarii aparatelor de distracție.
La propunerea conducerii DAPPC, autoritățile locale au hotărât ca taxa de închiriere să fie diminuată cu un leu pe metru pătrat. Va scădea, așadar, de la 8 lei/mp, la 7 lei/mp.
„Taxa de 7 lei este aceeași practicată din 2008 și până în 2013. Anul trecut a fost majorată până la 8 lei pentru a acoperi cheltuielile care au fost făcute cu asigurarea unei surse proprii de curent electric, întrucât eram racordați la o sursă de energie ce aparțiea unei firme private. Acum, că investiția a fost amortizată, vom reveni la taxa de 7 lei”, ne-a declarata Vasile Ciochină, directorul DAPPC Bârlad.
Bâlciul anual de la Bârlad începe după data de 15 august și se încheie pe 29 august și va fi organizat, conform tradiției, în perimetrul Oborului din localitate, adică în partea de nord a Bârladului la granița dintre cartierul Munteni și zona industrială.