de Mihaela NICULESCU
Sâmbătă, 8 august, o adolescentă de 16 ani, din Floreni, a fost autoarea unei tentative de suicid prin spânzurare. Din spusele martorilor, fata era supărată că nu-și găsea telefonul mobil, și probabil de frica de a nu fi certată de părinți, a ales să se sinucidă. Din fericire, fratele ei mai mic, în vârstă de 10 ani, care se afla împreună cu o verișoară în apropierea curții, a găsit-o la timp, chiar el fiind cel care i-a tăiat funia cu un cuțit și a alertat părinții. Echipajul de pe ambulanță a făcut manevrele necesare, salvându-i viața. După câteva ore petrecute la secția Terapie Intensivă a Spitalului „Elena Beldiman”, fata a fost transferată la secția Psihiatrie infantilă, unde se reface.
În aceeași zi, un bărbat de 31 de ani, din Grivița, a avut nevoie de îngrijiri medicale de urgență, după ce a vrut să se otrăvească cu un insecticid. Se pare că bărbatul suferă de o afecțiune psihică. Momentan, este internat la secția de terapie intensivă a spitalului bârlădean.
Sfârșitul de săptămână a venit cu necazuri pentru două familii din mediul rural pentru că viața copiilor lor a fost pusă în pericol. Un copil de doi ani, din Murgeni, a suferit un traumatism în urma unui accident de circulație, iar un adolescent de 17 ani, din Vadurile (Puiești) a suferit policontuzii în urma unei altercații. Din fericire, nu a fost nevoie de internare iar după investigațiile prevăzute în protocolul de urgență au fost trimiși acasă cu anumite recomandări.
Medicii se confruntă, în ultima perioadă, cu pacienți care se prezintă la Urgențe cu traumatisme mai vechi, chiar cu plăgi suprainfectate, riscând astfel să zacă săptămâni pe patul de spital, sau chiar să intre în șoc septic. Un caz special, înregistrat în week-end-ul trecut, a fost cel al unui pacient de 52 de ani, din mediul rural, care a suferit degerături la mâini în luna ianuarie. Acesta s-a prezentat la spital după mai bine de jumătate de an, deoarece nu-și mai putea folosi mâinile.