de Marian MOCANU
Mâine va fi dat startul ediției a-XII-a a concursului de Educație Rutieră – Educație pentru Viață „Cupa Podul Înalt”. Acțiunea este cuprinsă în Calendarul Activităților Educative Extrașcolare Regionale și Interjudețene al Ministerului Educației și Cercetării Științifice pentru anul 2015, fiind organizată de Școala Gimnazială „Dimitrie Cantemir” Vaslui ,în colaborare cu Primăria Municipiului Vaslui, Inspectoratul de Poliție al Județului Vaslui – Serviciul Rutier, Poliția Municipiului Vaslui – Biroul Rutier și Consiliul Județean Vaslui.
În acest an, la concurs participă echipaje de elevi din 18 județe – Alba, Bacău, Bihor, Botoșani, Buzău, Călărași, Constanța, Dâmbovița, Giurgiu, Maramureș, Mureș, Prahova, Sălaj, Sibiu, Suceava, Teleorman, Vrancea și Vaslui. Județul nostru va fi reprezentat de elevii Școlii nr.2 „Dimitrie Cantemir” din municipiul Vaslui, care își vor demonstra cunoștințele teoretice și abilitățile practice în ceea ce privește educația rutieră.
Mâine se va desfășura proba de cunoaștere a regulilor de circulație, iar pe 15 august alte trei probe: proba de parcurgere a unui traseu de îndemânare cu bicicleta în poligon, proba de depanare tehnică a bicicletei de către întregul echipaj și proba de respectare a regulilor de circulație de către bicicliști în parcul școală.
Premierea echipajelor câștigătoare va avea loc duminică, 16 august, în Piața Civică Vaslui.
„Prin această activitate de educație rutieră se urmărește formarea unei opinii sănătoase și convingeri stabile în legătură cu necesitatea însușirii și aplicării în viața de zi cu zi a unor reguli de circulație în vederea prevenirii producerii accidentelor în rândul elevilor, precum și implicarea responsabilă a tinerei generații în acțiunile de prevenire a accidentelor și asigurarea siguranței rutiere”, a declarat Mihaela Ștraub, purtătorul de cuvânt al IPJ Vaslui.
Datorită rezultatelor deosebite obținute la concursurile interjudețene și naționale de educație rutieră, în toamna anului 2012 s-a hotărât nominalizarea școlii gimnazială „Dimitrie Cantemir” Vaslui ca unitate – pilot pentru educația rutieră în rândul elevilor.