Est News

Protest al angajaților din Penitenciarul Vaslui

de Marian MOCANU

Angajații din Penitenciarul Vaslui au fost marți, 11 august, în grevă japoneză, anunțându-și intenția de a organiza și alte acțiuni de protest, împreună cu angajații altor penitenciare din țară. Ei se consideră discriminați din cauză că nu beneficiază de drepturi, inclusiv salariale, similare cu angajați din sistemul de apărare și siguranță națională. Într-un comunicat de presă remis de Administrația Națională a Penitenciarelor se arată faptul că multe dintre revendicări sunt deja în curs de rezolvare, dat fiind faptul că pentru acoperirea drepturilor salariale au fost alocați bani prin recenta rectificare de buget.

Angajații din Penitenciarul Vaslui au demarat acțiuni de protest, marți, 11 august, fiind în grevă japoneză și purtând banderole albe. Ei sunt supărați că nu au primit nimic în plus la salariu pentru misiunile speciale și pentru orele suplimentare, dar nici pentru prestațiile din zilele de sărbători legale. O altă revendicare a gardienilor sindicaliști se referă la lipsa condițiilor decente de muncă. În aceste condiții, liderii Sindicatului “Megas” din cadrul Penitenciarului Vaslui, împreună cu angajați ai altor penitenciare din țară, afiliați la Sindicatul Național al Lucrătorilor de Penitenciare, amenință cu noi acțiuni de protest, începând cu pichetarea unității și mitinguri în fața sediilor Ministerului Justiției și Administrației Naționale a Penitenciarelor.

Administrația Națională a Penitenciarelor a transmis un comunicat de presă, prin care se încearcă a se demonstra că, de fapt, revendicările sindicaliștilor sunt rezolvate sau în curs de rezolvare, iar acțiunile de protest nu au obiect. Astfel, se susține în comunicatul respectiv, în ultima perioadă s-a asigurat o majorare constantă a bugetului, creșterea fiind considerabilă, de circa 15% comparativ cu anul 2012. Doar în cursul acestui an, pentru achitarea drepturilor de personal și îmbunătățirea condițiilor de detenție, bugetul sistemului penitenciar a fost suplimentat cu suma de 65.941.000 lei, din care 9.600.000 lei au fost alocați pentru îmbunătățirea condițiilor de detenție, a condițiilor de muncă și pentru elaborarea a două studii de prefezabilitate destinate construirii a două noi penitenciare. În ceea ce privește acordarea dreptului la echipament pentru angajații din penitenciare, care nu au mai beneficiat de echipare din anii 2007, acest drept este în curs de acordare. „Până la finele anului, întregul personal din sectorul operativ de la nivelul sistemului penitenciar va beneficia de noua uniformă de serviciu. Începând cu anul 2016, se va acorda echipamentul și funcționarilor publici cu statut special din celelalte sectoare de activitate și se va relua procesul de echipare pentru personalul din sectorul operativ”, se arată în comunicatul ANP. Până la sfârșitul acestui an se va achita integral contravaloarea drepturilor de echipament.

Din respectivul comunicat rezultă și faptul că liderii sindicali s-au grăbit atunci când au anunțat acțiuni de protest având ca revendicări drepturi salariale, în special plata orelor suplimentare: „În anul 2014 s-a asigurat bază legală pentru plata majorării de 75% pentru munca efectuată în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale și în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează, și majorarea de 50% pentru lucrări de excepție și misiuni speciale. În ceea ce privește aceaste majorări, prin suplimentarea bugetului Administratiei Naționale a Penitenciarelor, aprobat pentru anul 2015 cu ocazia rectificării bugetare, se asigură plata majorării la zi. Prin aceeași suplimentare de buget sunt asigurate fondurile necesare pentru plata majorării de până la 50% pentru lucrări de excepție”. Cel puțin declarativ, sumele necesare erau prinse deja în rectificarea de buget înainte de izbucnirea acestui conflict sindical.

Protestele sindicale pe plan național anunțate de Sindicatul Național al Lucrătorilor de Penitenciare și cei ai Sindicatului Megas Vaslui vin în condițiile în care, conform comunicatului ANP, numărul angajaților în sistemul penitenciar ar fi crescut cu circa 300 persoane față de anul 2009, iar numărul deținuților ar fi scăzut în ultimii doi ani cu aproape 4.500 persoane. În fapt, cel puțin la Vaslui, situația este cu totul alta: numărul deținuților a crescut de la 600 la 1.000, iar numărul camerelor de detenție a crescut, odată cu darea în folosință a noului corp, de șase ori, iar personalul de pază este total insuficient. În aceste condiții, numărul de ore suplimentare efectuate de angajații Penitenciarului Vaslui este imens, unii dintre ei mai având încă de primit zile de concediu de odihnă aferente anului trecut.

Review Overview

User Rating: Be the first one !
Exit mobile version