Autoritățile vor acorda diferențiat despăgubirile specifice fermierilor mici și fermierilor mari, pentru cei din urmă fiind nevoie de aprobarea Comisiei Europene, a declarat luni ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, susținând că nu există o evaluare precisă a efectelor secetei în agricultură.
Constantin a afirmat că, probabil, fiecare fermier înregistrează pierderi din cauza secetei la culturile de primăvară.
Culturile însămânțate în toamna anului 2014, pentru care s-a încheiat campania de recoltat, nu au avut pierderi foarte mari din cauza secetei, a spus Constantin.
De exemplu, la culturile de grâu și orz, rezultatele sunt ușor mai bune decât în 2014. Astfel, dacă în anul 2014 producția medie de grâu la hectar a fost de 3,64 tone, în 2015 este de 3,68 tone, iar cantitatea recoltată, potrivit celor mai recente date, este de 7,5 milioane tone, comparativ cu anul 2014, când a fost de 7,4 milioane tone. De asemenea, la orz, producția medie la hectar a fost în acest an de 4,03 tone, în timp ce în 2014 a fost de 3,8 tone la hectar, cantitatea totală recoltată fiind de 1,05 milioane tone. Pentru rapiță, producția la hectar a avut de suferit, înregistrându-se o cantitate mai mică, de 2,36 de tone la hectar, comparativ cu 2,57 tone în anul 2014.
„Am început discuțiile cu principalele organizații de profil din sector, pentru a evalua în ce măsură culturile, suprafețele însămânțate, în special în această primăvară au fost afectate de vremea pe care o traversăm în această perioadă și care, din păcate, probabil va continua și în toamna acestui an, riscând să afecteze și campania de toamnă. (…) Avem comisii care funcționează pe lângă prefecturi, ale Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU), aceste comisii în colaborare cu direcțiile agricole au făcut o evaluare în perioada în care avem deja cultura pe teren. Evaluarea respectivă am primit-o de la majoritatea județelor, dar nu este finală, ea probabil va fi finală odată cu încheierea campaniei de recoltat, pentru culturile care sunt cele mai afectate. Culturile de primăvară, în special porumbul și floarea-soarelui, probabil vor fi afectate de secetă într-un anumit procent. Vom încerca să identificăm, în funcție de pierderile pe care le vor avea fermierii, să identificăm suprafețele respective, fermierii respectivi și pierderea pe fiecare fermier în parte, astfel încât să intervenim cu despăgubiri, în limita permisă de bugetul de stat și în funcție de pierderile pe care le-a suferit fiecare fermier. Pentru fermierii mici, care au avut pierderi mai mari de 30% din suprafața cultivată vom interveni cu un ajutor de la bugetul de stat sub forma unei scheme de minimis, iar schema de minimis va fi legiferată prin Hotărâre de Guvern în cursul lunii septembrie, urmând ca la prima rectificare bugetară, în funcție de resursele financiare pe care le va primi Ministerul Agriculturii, să fie și acordate aceste despăgubiri”, a spus Constantin.
În ceea ce privește fermierii mari, având în vedere că valoarea despăgubirilor ar trebui să fie mai mare, trebuie notificată Comisia Europeană.
„Estimăm că răspunsul Comisiei Europene – pentru a acorda aceste scheme de la bugetul de stat – va veni în câteva luni de zile, iar imediat după aceea vom acorda aceste despăgubiri, dar cel mai probabil la începutul anului 2016. Lucrăm la documentele pregătitoare, astfel încât să notificăm și să solicităm și Comisiei Europene un ajutor, în speranța că vom primi, Dacă nu vom primi, există deja un angajament al Guvernului pe cele două scheme la care am făcut referire”, a spus Constantin.
Discuțiile dintre minister și agricultori au privit totodată și sistemul de irigații.
„În anul 2012 am pornit un program de irigații care se va finaliza în anul 2020. Are o alocare record pentru perioada postdecembristă, sunt aproape 600 de milioane de euro fonduri europene din programele de dezvoltare rurală 2007-2013 și 2014-2020 puse la dispoziția fermierilor care s-au organizat în organizații de utilizatori de apă. În prezent sunt proiecte de 128 milioane euro în implementare, aceste proiecte deservesc o suprafață de aproximativ 400.000 de hectare. Iar pentru perioada 2014-2020 am lansat deja sesiunea de primiri de proiecte pentru valori care depășesc 430 milioane euro. De asemenea, se refac 400.000 de hectare, pot fi irigate cu infrastructura care se reface. Chiar în anul 2015, din cele peste 430 milioane euro, 218 milioane euro sunt deschise și, m-a asigurat domnul Nica, se lucrează la proiecte, astfel încât să atragem cât mai repede aceste fonduri eurupene”, a adăugat Constantin.
Ministrul Agriculturii a precizat totodată că, probabil, fiecare fermier va înregistra pierderi, însă la culturile de primăvară, nu la cele de toamnă.
„Sunt pierderi, vremea afectează culturile, afectează agricultura și probabil că, pe ansamblu, vor fi pierderi la fiecare fermier, dar pe culturile de primăvară, și nu pe culturile de toamnă. Facem tot posibilul astfel încât campania de toamnă să se deruleze în condiții bune. Am agreat împreună cu fermierii ca până la sfârșitul lunii august să încercăm să acordăm acele adeverințe pe baza cărora să poată să înceapă să-și contracteze creditele de care au nevoie pentru a începe campania de toamnă. Și vom face tot posibilul ca începând din 16 octombrie să plătim avansul la plata pe suprafață care se cuvine din partea Comisiei Europene, așa cum am făcut în ultimii trei ani”, a mai spus oficialul.
La începutul lunii august, președintele LAPAR, Laurențiu Baciu, a declarat pentru MEDIAFAX că seceta a afectat grav culturile agricole din acest an, a determinat producătorilor pierderi de peste 2 miliarde de euro, reprezentând investiții nerecuperabile, și va majora prețurile produselor românești, în perioada următoare.
Sursa: mediafax.ro