de Roxana NĂSTASĂ
Cu toate că mai sunt aproximativ patru săptămâni până la începerea anului școlar, părinții se pregătesc încet, încet să le cumpere copiilor cele necesare. În magazine și librării, cei mai mulți umblă după reduceri, asta pentru că banii cheltuiți pe uniformă, ghiozdan și rechizite îi lasă cu cel puțin 500 de lei mai puțin în buzunar. Iar când e vorba de mai mulți copii care încep școala, e într-adevăr o gaură în bugetul familiei.
Au mai rămas mai puțin de patru săptămâni până când clopoțelul va anunța începerea unui nou an școlar. Dacă unii elevi abia așteaptă să se întoarcă la școală să-și revadă colegii, sau în cazul bobocilor, să-i cunoască, părinții se gândesc cu groază la cheltuielile pe care sunt nevoiți să le suporte.
Săraci, cu bugetele reduse, părinții vasluieni cu greu își fac curaj să intre în librării să cumpere rechizite pentru copii. Pentru a pregăti un boboc de școală, părinții au nevoie de cel puțin 500 de lei pentru un ghiozdan plin, o uniformă și o pereche de pantofi.
Cu lista de cumpărături întocmită minuțios, dar și cu banii drămuiți la ultimul leu, mămicile din județul Vaslui se plimbă printre rafturile magazinelor, în căutarea rechizitelor cu prețul cel mai bun. Cum lista de cumpărături este lungă, mulți părinți se mulțumesc să ia de pe rafturi doar cele necesare pentru primele zile de școală.
„Momentan mă uit, dar mai cumpăr câte ceva ce cred că e necesar și-mi permit pe loc, pentru că e înainte. Săptămâna trecută am luat, de exemplu, un penar, un stilou și niște coli albe. Nu am un buget anume pentru cumpărăturile de început de an școlar, dar cu cât voi cheltui mai puțin cu atât va fi mai bine”, ne-a spus o mămică.
Prețurile sunt, în general, variate, pentru toate buzunarele. Costurile cresc însă pentru cei care vor să ofere copiilor rechizite, haine și ghiozdan de calitate superioară sau pentru cei care vor să le facă mofturile micuților și să le cumpere rechizite cu tot felul de personaje din desene animate.
Cel mai costisitor început de an școlar este cel al bobocilor de clasa pregătitoare, pentru care părinții trebuie să cumpere rechizitele, începând de la penar, stilou și toate cele, până la uniformă, ghiozdan, caiete și alte lucruri necesare.
O uniformă poate costa între 30 și 150 de lei, funcție de locul de unde e achiziționată și de model. Cei care vor să dea mai puțin merg în bazar, cei care își permit mai mult aleg magazinele. La uniformă se mai adaugă și încălțămintea, care poate costa cel puțin 30 de lei. Urmează achiziția ghiozdanului, prețul acestuia pornind de la 30 -40 de lei, dar poate trece lejer de 200 de lei, când e vorba de imprimeuri cu personaje din desene animate la modă precum Spiderman, Mickey Mouse, Hello Kitty sau Violetta.
Cert este că, oricare ar fi bugetul alocat pentru pregătirea copilului pentru noul an școlar, părinții au de scos bani din buzunar și după începerea școlii, când vor primi lista cu toate rechizitele necesare. Aceasta diferă de la o școală la alta. Dacă părinții din mediul rural au lista mai redusă, cei de la oraș au pagini întregi de cumpărături. Cărți de colorat, de povești, hârtie creponată, glasată, mape de plastic cu folii protectoare, bețișoare de plastic, numărătoare, abțibilduri sunt doar câteva din cerințele de la oraș. Nu vor trebui să lipsească însă nici caietele specifice, penarul cu de toate (stilou, creioane, tub de lipici, radieră, ascuțitoare, riglă, foarfec, carioci), pensule, acuarele.
Cheltuielile nu se încheie însă aici. Pentru limba engleză este nevoie de manual, iar pentru ora de educație fizică e necesar echipamentul sportiv. Și aici, prețurile sunt variate: de la 100 de lei pentru un echipament complet până la de trei ori mai mult dacă părinții optează pentru un echipament de firmă.
Pentru unii copii rechizitele sunt un lux
În timp ce pentru o parte din copiii vasluieni începutul școlii reprezintă bucurie, entuziasm, pentru alții nu reprezintă decât o grijă în plus. Este vorba de micuții care nu au o situație materială bună, iar părinții lor nu-și permit să le asigure strictul necesar pentru începutul de an școlar. Părinții acestor copii primesc un sprijin de la stat, anume rechizite gratuite pentru copii. Principala condiție e să dovedească că venitul mediu net lunar pe membru de familie nu depășește 50% din salariul minim brut. În acest sens trebuie să depună un dosar cu mai multe documente la secretariatul unității de învățământ. Rechizitele ce le vor primi nu vor fi multe, însă pentru ei, care nu au, înseamnă mult. Valoarea maximă a fiecarui pachet de rechizite școlare este 30 de lei.