de Răzvan CĂLIN
Un individ din comuna Banca și-a dat foc la casă într-un acces de furie stropită din belșug cu alcool.
Duminică, 16 august, pompierii militari bârlădeni au intervenit pentru a stinge un incendiu ce a fost provocat chiar de proprietarul locuinței. Este vorba despre un individ în vârstă de 51 de ani, din satul Banca, comuna Banca. Acesta, în cursul zilei de duminică a fost observat de vecini în timp ce pe fondul consumului de băuturi alcoolice amenința că își va da foc la casă. Pe moment, oamenii nu i-au dat prea mare importanță, individul fiind cunoscut că face un asemenea circ ori de câte ori se afumă bine. Și cum îi place să tragă la măsea mai tot timpul, consătenii săi s-au gândit că totul e o chestie de ”curaj” la băutură. Numai că, lucrurile nu au stat chiar așa, căci de data asta, individul chiar a trecut la fapte. În jurul orei 18.30, individul a intrat în casă și a dat foc la salteaua patului în care dormea. După care a ieșit afară, răcnind că și-a dat foc la casă. În scurt timp, vecinii săi au observat că ieșea fum din locuința acestuia și realizând că nu-i o glumă, au sunat la 112 și au chemat pompierii.
”În pofida intervenției prompte a echipajului de pompieri, în urma incendiului au ars: întreaga locuință (o construcție din chirpici formată din 2 încăperi, 1 hol și o bucătărie), acoperișul din azbociment pe asterială din lemn de aproximativ 40 mp și diverse obiecte din mobilier și materiale textile. Cauza probabilă a incendiului determinată la fața locului este folosirea intenționată a sursei de aprindere (flacără) pentru generarea incendiul, de către proprietarul locuinței în vârstă de 51 de ani”, ne-a declarat căpitanul Petre Iftene, purtătorul de cuvânt al ISU ”Podul Înalt” Vaslui.