Est News

Proiect: Aleșii locali care au fost condamnați cu suspendare nu-și mai pierd mandatul

Primarii, consilierii județeni și locali care au fost condamnați la închisoare cu suspendare nu-și vor mai pierde mandatul, potrivit unei propuneri legislative de modificare a Statutului aleșilor locali, semnată de un grup de 16 parlamentari de la toate partidele. 

Inițiativa legislativă, semnată de 6 deputați PSD, 6 UDMR, 2 PNL, unul de la minorități și unul de la PC-PLR, se află în dezbatere publică pe site-ul Camerei Deputaților.

Proiectul modifică articolul 9 și articolul 15 din Statutul aleșilor locali în sensul în care se precizează că își pierd mandatul doar primarii și consilierii care au fost condamnați definitiv la închisoare cu executare, fie că este vorba despre infracțiuni de drept comun, fie că este vorba despre infracțiuni de corupție.

Legea aflată în vigoare prevede că aleșii locali își pierd mandatul în cazul unei „condamnări, prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă, la o pedeapsă privativă de libertate”, actul normativ nefăcând distincția între pedeapsa la închisoare cu suspendare și cea cu executare.

Inițiatorii susțin că aplicarea acestei prevederi în corelare cu prevederile noului Cod Penal a condus la o practică judiciară neuniformă, astfel încât, pentru cazuri similare, legea a fost interpretată diferit.

„Astfel, în unele cazuri interpretarea a fost strictă și orice condamnare, cu sau fără executare, la o pedeapsă privativă de libertate s-a soldat cu emiterea de către prefect a ordinului de constatare a încetării mandatului sau cu adoptarea hotărârii de încetare a mandatului de consilier. Ca efect, chiar și pentru delicte minore, comise fără intenție și fără legătură cu exercitarea atribuțiilor ce le revin, aleșilor locali condamnați la executarea pedepsei cu suspendare le-a încetat mandatul. În alte cazuri, instanțele au ales interpretarea în spirit a prevederilor legii și, drept consecință în urma condamnării la o pedeapsă cu suspendare, cei vizați și-au putut exercita în continuare atribuțiile de aleși locali”, susțin inițiatorii, în expunerea de motive.

Ei mai susțin că decizia instanțelor de a nu dispune încetarea mandatului pentru cei condamnați cu suspendare este „soluția echitabilă, deoarece pe de-o parte nu aduce atingere legitimității aleșilor locali asigurată prin votul cetățenilor, iar pe de altă parte conduce la armonizarea prevderilor Statutului aleșilor locali cu prevederile noului Cod Penal”.

Sursa: mediafax.ro

Review Overview

User Rating: Be the first one !
Exit mobile version