Est News

Și prea multă ploaie strică!

de Marian MOCANU
Din primele zile a acestei săptămâni, vremea s-a mai răcorit, dând astfel speranțe agricultorilor ca măcar o parte din recolte să fie cât de cât salvate. Din păcate, în unele zone, aversele abundente, uneori însoțite de grindină, vânt puternic și descărcări electrice au făcut pagube suplimentare. Este posibil ca fermierii care au suferit pagube din cauza secetei să primească ajutoare financiare de urgență, pentru a le fi compensate pierderile de producție cauzate de secetă.
De parcă nu era de ajuns seceta pedologică și cea atmosferică manifestată la nivelul județului Vaslui încă de la începutul lunii aprilie, ploile așteptate cu atâta nerăbdare de agricultori au făcut însă și pagube. Astfel, la Buhăiești, comuna Vulturești, în seara zilei de luni, 17 august, precipitațiile căzute au fost și sub formă de grindină, care a distrus o parte din culturile agricole care rezistaseră cât de cât secetei accentuate din această vară.
În schimb, la Bunești Averești, ploile abundente căzute în noaptea de 17 spre 18 august au dus la avarierea unor importante porțiuni de drumuri județene sau comunale. Astfel, scurgerile de aluviuni de pe versanți au afectat nu mai puțin de 6 kilometri de drum județean și 23,6 km de drumuri comunale, fiind afectate și un număr de 10 podețe. În acest moment se intervine pentru îndepărtarea aluviunilor și a materialelor aduse de torenți de pe căile de acces. Momentan, circulația vehiculelor pe raza comunei Bunești Averești se desfășoară cu dificultate, autoritățile județene sperând ca situația să revină la normal în cel mai scurt timp, cel mai posibil în cursul acestei zile.
Și alte localități, ori zone din județul Vaslui au fost, mai mult sau mai puțin, afectate de precipitațiile căzute în ultimele zile, însă pagubele sunt în general de mică amploare.
Mai gravă este situația fermierilor vasluieni, pentru care aceste ploi vin cu prea mare întârziere pentru a mai salva ceva din pagubele suferite din cauza secetei manifestate încă de la începutul lunii august. Mai grav este faptul că lipsa precipitațiilor din această primăvară și vară vine după ce, toamna trecută a fost una deosebit de secetoasă, lucru care a condus nu doar la întârzieri în efectuarea arăturilor și semănăturilor la culturile de primăvară, dar și la pierderi importante de producție. O veste bună vine totuși din partea Ministerului agriculturii. Ministrul Daniel Constantin a anunțat zilele trecute că se ia în calcul acordarea unui ajutor financiar de minimis fermierilor individuali a căror culturi au avut de suferit din cauza secetei. Este vorba de acordarea atât a unui ajutor financiar de urgență, dar și scutirea de impozite agricole pentru suprafețele afectate de secetă. În ceea ce privește marii fermieri, cei care asigură practic alimentele pentru marea parte a populației, posibilitatea acordării unor despăgubiri sau ajutoare financiare trebuie discutată cu organismele europene. În cazul în care Comisia Europeană va fi de acord cu plata acestor ajutoare de stat destinate marilor fermieri, cel mai devreme acestea se vor putea acorda undeva în luna octombrie sau noiembrie. Conform reprezentanților marilor fermieri, s-ar putea ca aceste ajutoare financiare să vină prea târziu pentru a-i ajuta pe agricultori în pregătirea culturilor din anul agricol viitor. Dar, chiar și în aceste condiții, vorba unui agricultor vasluian, „Mai bine mai târziu decât niciodată!”

Review Overview

User Rating: Be the first one !
Exit mobile version