Jucătoarea de tenis Simona Halep, locul 3 WTA și cap de serie numărul 3, a învins-o, miercuri, cu scorul de 7-5, 5-7, 6-4, pe franțuzoaica Kristina Mladenovic, locul 40 WTA, calificându-se în optimile de finală ale turneului de categorie Premier 5 de la Cincinnati.
Partida a durat două ore și 51 de minute și la capătul ei Halep a obținut prima victorie în cele trei meciuri disputate cu Mladenovic.
Anterior, Mladenovic câștigase ambele partide jucate cu Halep. Românca a fost învinsă în 2014, în prima manșă a turneului de la Paris, cu scorul de 7-6 (1), 6-4, iar anul acesta, în iunie, cu scorul de 2-6, 6-0, 7-6 (4), în sferturile de finală ale turneului de la Birmingham.
Simona Halep s-a prezentat bine din punct de vedere fizic la numai trei zile de la finala abandonată în decisiv, la Toronto, din cauza unor probleme medicale, reușind să ducă la capăt cu victorie un meci de aproape trei ore. Este adevărat că succesul româncei a fost înlesnit și de o accidentare a adversarei de miercuri, suferită în primul set. De asemenea, Halep ar fi putut să încheie partida în două seturi, dacă ar fi fructificat cele două mingi de meci avute, la scorurile de 5-3, respectiv 5-4.
Mladenovic, 22 de ani, 1,84 metri înălțime, nu a adus nimic nou în partida de pe terenul secund, Grandstand, de la Lindner Family Tennis Center, față de întâlnirea de la Birmingham, din luna iunie. Ea a etalat același joc bazat pe lovituri puternice, care au alternat cu mingi scurte. Franțuzoiaca a abuzat de „scurte”, dar sprinturile Simonei la fileu, urmate de passing-uri au anulat această armă. „Călcâiul lui Ahile” în evoluția Kristinei Mladenovic l-a reprezentat serviciul, cu o proporție de reușită al primului de 53 la sută, dar și imprecizia (59 de greșeli neforțate față de 33 românca). Halep a speculat de multe ori al doilea serviciu, mai slab, al adversarei, trimițând retururi decisive care au avut efect pe tabela de marcaj. Însă și românca s-a bazat destul de puțin pe serviciul ei lipsit de forță (67 la sută), într-un meci cu 15 break-uri (8-7 pentru Halep).
Halep a început cu un break, a condus cu 2-0 și 3-1, dar s-a văzut egalată la 3. Au urmat alte cinci break-uri, până la 6-5. În ghemul al 11-lea, Mladenovic a încercat să se dea câțiva pași înapoi pentru a lovi o minge returantă de Halep, dar s-a împiedicat și a căzut pe spate. Ea a acuzat o accidentare la laba piciorului stâng, solicitând asistență medicală. Apoi Simona Halep a făcut break-ul și imediat a închis setul cu 7-5.
Sub privirile antrenorului Darren Cahill, aflat în tribună, Halep a fost condusă cu 1-3, în setul al doilea, după un break reușit de Mladenovic în ghemul al patrulea. Au urmat patru ghemuri câștigate la rând de jucătoarea română, care a avut câte o minge de meci, la 5-3 și la 5-4, ambele ratate. A fost rândul franțuzoiaicei să câștige patru ghemuri la rând și să închidă setul al doilea tot cu 7-5, pe fondul scăderii nivelului de concentrare al lui Halep.
Românca și-a revenit în decisiv, a făcut break la început, apoi a condus din nou cu 2-0 și 3-1, fiind egalată la 3, ca în primul set. Însă Mladenovic a acuzat dureri din ce în ce mai mari la picior și până la final nu a mai obținut decât un ghem, cel de 5-4. După o nouă intervenție medicală pentru jucătoarea franceză, Halep a pus capăt meciului, cu 6-4, în decisiv.
În faza următoare, Halep va evolua împotriva învingătoarei dintre Andrea Petkovic (Germania), locul 17 WTA și cap de serie numărul 15, și Camila Giorgi (Italia), locul 31 WTA.
Calificarea în optimi este recompensată la Cincinnati cu un premiu de 27.640 de dolari și cu 105 puncte WTA.
La ediția trecută a Western&Southern Open, Simona Halep a ajuns până în sferturile de finală, fază în care a fost învinsă de rusoaica Maria Șarapova, cu scorul de 3-6, 6-4, 6-4.
În cazul în care va ajunge în finală la Cincinnati, Halep va reveni pe locul 2 WTA.
Sursa: mediafax.ro