de Roxana NĂSTASĂ
Încă o pagină din istoria județului nostru riscă să se piardă. Conacul de la Solești, unde a copilărit Elena Cuza, a ajuns o ruină, riscând să se prăbușească. Locul ar putea atrage mii de turiști, însă autoritățile dau din umeri de zeci de ani, în timp ce clădirea, cândva o capodoperă a arhitecturii moldovenești, abia mai stă să nu se dărâme de tot.
S-a ales praful de toată frumusețea Conacului de la Solești, un monument încărcat de istorie care ar trebui să ne umple de mândrie că se află pe meleagurile noastre, dar ne umple însă astăzi de rușine la cum arată. Acoperișul este parțial distrus, pereții au fisuri, geamuri și uși mai sunt doar pe alocuri și o parte din terasă este prăbușită. Moștenitorii familiei Rosetti-Solescu, Claudia Paulus-Amashaufer stabilită în Germania, Anne Christine Rosetti și Stephane Rosetti-Solesco, amândouă stabilite în Franța, au solicitat retrocedarea imobilului în 2002. Primăria vrea și ea conacul, pe care l-ar transforma în obiectiv turistic, însă legea nu permite autorităților să investească, atâta timp cât imobilul se află în litigiu. Cât timp va ma dura până când monumentul va fi reabilitat sau „își va da duhul”, nu știe nimeni. Așadar, la fel ca și singurul palat construit acum mai bine de 100 de ani din orașul Vaslui, Palatul Mavrocordat, Conacul de la Solești, unde a copilărit Elena Cuza, se pierde în indiferența oamenilor și în așteptare, timpul parcă nemaiavând răbdare cu el.
„Vechiul conac Rosetti-Solescu de la Solești stă drept mărturie a îndelungatului drum pe care istoria și l-a croit pe aceste meleaguri, marcându-i existența cu importantele sale evenimente. Trăinicia unei vieți publice remarcabile a unor oameni deosebiți a determinat și aici o emulație de valori, concretizate prin multitudinea de mărturii ale trecutului și prin existența ca atare a monumentului istoric de o frumusețe simplă și care probează capacitatea creatoare a oamenilor de a transforma acest spațiu într-un tărâm plăsmuitor de viață și eternitate. Conacului de la Solești merită să i se acorde o îngrijire deosebită din partea generațiilor de astăzi, având exemplul vrednicilor noștri înaintași, iar noi trebuie nu numai să-l păstrăm, dar și să-i redăm frumusețea și grandoarea de altădată. Acest edificiu rămâne o construcție ambițioasă pentru că a cerut mai mereu o cantitate enormă de viață și de noblețe încorporată în zidurile sale. În fond, prin restaurarea, conservarea și punerea sa în valoare muzeistică și turistică, conacului de la Solești i-am putea așeza temeinic tradiția în eternitate, căci el a fost conceput și creat inițial pentru veșnicie. Despre acest important monument istoric – văzut ca o “reamintire a vechilor zidiri” – cei care l-ar reabilita ar avea sentimentul datoriei împlinite, iar cei care l-ar vedea refăcut ar înțelege că oamenii locului știu să respecte trecutul și vor să-și umple desaga istoriei cu amintiri frumoase, simțindu-se mereu cu soare în suflet și agerime în minte”, a spus nostalgic muzeograful vasluian Laurențiu Chiriac, cel pentru care monumentul istoric de la Solești are o importanță deosebită.
Scurt istoric al Conacului de la Solești
Conacul de la Solești a fost construit în 1827 de familia Rosetti Solescu în stil neoclasic, cu elemente specifice moldovenești. Acolo, în data de 30 aprilie 1909, au fost îngropate în curtea bisericii de pe moșia Solești rămășițele pământești ale Elenei Cuza, alături de cele ale mamei sale. Conacul a fost naționalizat în anul 1949, după instaurarea regimului comunist, și trecut în proprietatea DGAS Fălciu. În perioada 1949-1977, a servit ca sediu pentru școala generală a satului, fiind întreținut în condiții bune. În urma cutremurului din 4 martie 1977 conacul a avut multe de suferit, în special parterul, acoperișul și terasele, precum și o mare parte a zidurilor exterioare. Conacul poartă amprenta stilului arhitectural moldovenesc, fiind construit din cărămidă și pe o fundație de piatră și combinând elemente tradiționale cu cele ale stilului neoclasic, la modă în Europa din acea perioadă.