Est News

Recepționeră bătută de doi olteni turmentați

de Răzvan CĂLIN

Doi indivizi, cazați la un hotel din Bârlad, au devenit extrem de agresivi cu recepționera din cauză că, „afumați” fiind, nu au reușit să să mai găsească ieșirea din toaletă. Unul dintre ei a lovit-o în față cu POS-ul, acuzând-o că i-a încuiat dinadins în budă.

Caz tragi-comic petrecut duminică dimineața, la recepția Hotelului „Premier” din Bârlad. Recepționera de aici, o tânără bârlădeancă în vârstă de 28 de ani, a picat victimă furiei a doi indivizi din Oltenia care s-au făcut ofuscat la culme din cauză că, vezi Doamne, cei din hotel ar fi încercat să-i sechestreze și i-ar fi încuiat în … toaleta unității.

Această întâmplare, desprinsă parcă din filme, s-a consumat duminică, 23 august, în jurul orei 9.30. Trebuie spus că cei doi indivizi – unul în vârstă de 35 de ani, din Turnu Măgurele, județul Teleorman și celălalt de 48 de ani, din județul Olt – sosiseră în Bârlad cu o zi înainte pentru a lua parte la nunta unor rude din localitate. În consecință, cei doi (împreuă cu familiile lor) au închiriat două camere la Hotelul „Premier”.

Duminică dimineață, întorși de la petrecerea ce-a ținut o noapte, cei doi au revenit la hotel cu intenția de a achita contravaloarea cazării pentru a putea să plece spre casă. Numai că, ceea ce a urmat, aproape că pare ireal, dar vă asigurăm că totul s-a petrecut întocmai. La un moment dat, cei doi bărbați au mers la toaleta hotelului cu intenția vădită de a se ușura. Nu de alta, dar băuturile (mai ales cele alcoolice) ingerate în cantitate mare pe parcursul nopții precedente puneau  presiune din ce în ce mai mare pe vezică.

După ce s-au ușurat în liniște, cei doi au încercat să iasă din budă și să se reântoarcă la recepție. Însă, să vezi istorie: nu mai găseau ieșirea! Alcoolul consumat la nuntă îi zăpăcise atât de tare încât nu au sesizat că la ieșirea din toaletă au încercat să iasă pe o altă ușă decât cea pe care intraseră. Ușa cu pricina asigura accesul către o altă parte a hotelului, diferită de cea pe care cei doi indivizi intraseră.

Problema este că celor doi olteni turmentați li s-a ridicat tensiunea în momentul în care au constatat că ușa pe care ei vroiau să iasă era încuiată. Imediat, sinapsele lor fermentate în alcool le-au indus ideea că au fost încuiați înadins și sechestrați taman în buda hotelului. Reacția lor a fost una pe măsura: nervoși la culme și disperați, cei doi au început să bată cu pumnii și cu picioarele în ușa încuiată, urlând din toți bojocii să lise dea drumul.

Realizând ce se întâmplase și că ce doi turmentați trăgeau tocmai de ușa care nu trebuie, biata recepționeră a sărit imediat și le-a deschis ușa, explicându-le în același timp că au mers la toaletă pe altă cale de acces care nu nicidecum blocată, ci la fel de descuiată ca și atunci când au intrat.

Indivizii, din ce în ce mai turbați, au continuat să vocifereze tot mai tare și să devină tot mai agresivi. Recepționera s-a reîntors la locul ei de muncă, încercând sâ-i calmeze pe cei doi, dar fără succes. La un moment dat, totul a degenerat și bărbatul de 48 de ani a apucat POS-ul de pe tejgheaua recepției și a lovit-o în față pe tânără.

Văzând ce turnură urâtă iau lucrurile, femeia a anunțat imediat Poliția Bârlad prin intermediul apelului 112. La scurt timp, la fața locului a ajuns o patrulă mixtă formată din polițiști și jandarmi, care a avut parte de același tratament din partea celor doi indivizi. Urlând ca din gură de șarpe că au fost sechestrați, cei doi au încercat să-i convingă pe oamenii legii că ei sunt victimele în toată această întâmplare. Iritați că polițiștii nu le dau crezare, cei doi au încercat să devină agresivi și cu aceștia. Însă, nu prea au avut succesul scontat deoarece au fost conduși imediat la sediul Poliției Bârlad. Aici, în urma cercetărilor efectuate, cei doi au primit exact ce meritau: cel de 48 de ani s-a ales cu un dosar penal pentru comiterea infracțiunii de loviri sau alte violențe, iar amicul său de 35 de ani a fost sancționat contravențional.

Review Overview

User Rating: Be the first one !
Exit mobile version