Est News

Fiica guvernatorului. Cu ce se ocupă fata lui Mugur Isărescu

Fiica guvernatorului BNR, Lăcrămioara Isărescu, este director independent și membru al Consiliului de Administrație al dezvoltatorului cu capital norvegian RomReal. Compania deține un portofoliu de 120 hectare de teren în Constanța și București. 

Lăcrămioara Isărescu, în vârstă de 39 de ani, fiica guvernatorului BNR, Mugur Isărescu, a intrat în companie în aprilie 2014, scrie economica.net. De asemenea, ea este director de programe guvernamentale în cadrul IBM România. Lăcrămioara Isărescu a absolvit ASE-ul în 1998 și a apoi a studiat la Harvard timp de doi ani pentru un MBA.

RomReal, firma înregistrată în Bermude, are capital norvegiano-britanic și urma să dezvolte proiecte imobiliare în România prin firma Westhouse. Criza a afectat însă afacerea și investitorii au rămas fără încasări și cu 50 milioane euro „îngropate” în terenuri, precizează sursa citată.

Actualmente, RomReal nu are în desfășurare niciun proiect imobiliar pe piața din România, dar mai deține 13 terenuri, cu o suprafață totală de peste 1,2 milioane de mp.

Acționarul majoritar al companiei, listată la Bursa de la Oslo, era Six Sis AG, care oferă servicii de depozitar central, cu 28,28% din acțiuni. Fondatorul și CEO-ul companiei, Kay Thorkildsen, deține 13,09%.

RomReal a încheiat anul trecut cu o pierdere înainte de de taxe de 1,75 milioane de euro, față de pierderea de 2,7 milioane de euro din 2013. Totodată, valoarea activelor companiei a fost la finele lui 2014 de 32,45 milioane de euro. RomReal a vândut anul trecut patru terenuri, pentru care a obținut 164.000 euro.

Sursa: gandul.info

Review Overview

User Rating: Be the first one !
Exit mobile version