Aproximativ 50 de autobuze care transportă circa 2.500 de imigranți, în principal din Orientul Mijlociu, au părăsit joi orașul Belgrad și se îndreaptă spre frontiera Serbiei cu Ungaria, anunță surse sârbe citate de site-ul cotidianului Le Figaro.
„Circa 50 de autobuze au părăsit orașul Belgrad și se îndreaptă spre Subotica și Kanjiza, localități situate în nordul Serbiei”, afirmă un oficial sârb, sub protecția anonimatului.
Mii de imigranți au traversat, în ultimele zile, Macedonia și Serbia, în drumul spre Ungaria și spre Europa Occidentală.
Autoritățile macedonene și cele ungare au luat măsuri speciale pentru a limita pătrunderea imigranților pe teritoriile lor.
Sursa: mediafax.ro