de Răzvan CĂLIN
Cercetările în presupusul caz de pedofilie de la Bârlad înaintează destul de anevoios. Toate cele trei presupuse victime sunt copii cu dizabilități (unul dintre ei este surdo-mut) și până în prezent au negat că ar fi întreținut relații sexuale cu bărbatul acuzat de pedofilie.
Atât Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Vaslui, cât și Poliția Bârlad, fac cercetări într-un nou caz de pedofilie. Așa cum am mai scris în paginile cotidianului nostru, un bărbat din Bârlad, în vârstă de 35 de ani, este acuzat de unul dintre vecinii săi că a întreținut relații sexuale cu trei minori (doi de 16 ani și unul de 17 ani). Mai grav este că cei trei adolescenți sunt instituționalizați într-un centru destinat copiilor cu dizabilități din cadrul Complexului de Servicii Comunitare situat pe Bulevardul Epureanu. Potrivit celui care a făcut reclamația la poliție, actele sexuale s-ar fi consumat acasă la individ, acesta oferindu-le în schimb țigări, dulciuri, sucuri etc. Totuși, până în momentul de față, nu s-au adeverit cele sesizate. În același timp, trebuie ținut cont și de faptul că cele presupuse victime sunt copii cu dizabilități, care au o capacitate de discernământ serios afectată. Lucru care nu face decât să îngreuneze și mai mult munca anchetatorilor, fie ei de la Protecția Copilului sau Poliția Bârlad.
”Până în momentul de față nu avem nici o declarație, depoziție sau confirmare de la acești copii care să susțină cele sesizate. Dar nu trebuie să uităm că aceștia sunt niște copii cu dizabilități, ce au o capacitatea limitată de discernământ și înțelegere. Au probleme de ordin psihic și cu atât mai mult trebuie protejați”, ne-a declarat Irina Câmpeanu, purtătorul de cuvânt al DGASPC Vaslui.
În aceste condiții, rezultatul examenul medico-legal va atârna foarte greu în această anchetă. Se așteaptă ca zilele acestea, concluziile expertizei medico-legale să fie transmise anchetatorilor.