Dobânda Robor la 3 luni, de nivelul căreia depinde costul creditelor accesate de persoanele fizice, a urcat ieri la 1,43% pe an, un maxim al ultimelor patru luni, pe fondul deteriorării lichidității din piața monetară.
Creșterea procentuală din ultimele două săptămâni este de circa 8% (0,1 puncte procentuale), dar având în vedere nivelul redus al dobânzilor la credite, cel puțin la creditele imobiliare, chiar și o mișcare redusă a costului leilor are impact la nivelul ratelor plătite de clienți.
„După o poziție bugetară puternică în iulie, este posibil ca surplusul de lichiditate din piața monetară să fi dispărut deja până acum. Dacă presiunile asupra ratelor se vor menține în această săptămână, BNR ar putea organiza o operațiune repo lunea viitoare“, se arată într-o notă a analiștilor ING Bank.
De exemplu, creșterea cu 0,2 puncte procentuale a dobânzii înseamnă un plus la rata lunară plătită de un client cu un credit imobiliar de 250.000 de lei pe 30 de ani de circa 30 de lei. Cei câteva sute de mii de clienți cu credite
imobiliare în lei, ale căror datorii ajung la peste 14 miliarde de lei, ar scoate în plus din buzunar circa 1,5-2 milioane de lei la o creștere de 0,2 puncte a dobânzii.
Sursa: zf.ro