de Răzvan CĂLIN
Rugbiștii bârlădeni s-au impus în fața CSUAV Arad cu scorul de 24 – 9.
Sâmbătă, 29 august, echipa de rugby RC Bârlad a reușit să-și treacă în palmares o nouă victorie, învingând cu scorul de 24 – 9 pe CSUAV Arad. Meciul s-a desfășurat de la ora 10, pe Stadionul municipal de rugby din Bârlad și a contat pentru etapa a XIV-a a campionatului Diviziei Naționale de Seniori (returul).
”Băieții au reușit să se concentreze mai bine decât adversarii lor, au muncit din greu și iată că au început, din nou, să se vadă și rezultatele. Nici despre adversar nu putem spune că a fost unul facil, ci dimpotrivă a fost unul bătăios și foarte incomod. Ne bucurăm că în cele din urmă am reușit să ne impunem și să ne trecem în cont o nouă victorie”, ne-a declarat Ioan Harnagea, antrenorul RC Bârlad.
Etapa viitoare, care se va derula pe 5 septembrie, RC Bârlad va juca în deplasare contra celor de la CSM Bucovina Suceava.