de Marian MOCANU
Proiectul de hotărâre privind construirea noului bazar și a târgului auto din municipiul Vaslui a suscitat aprige discuții în cadrul ședinței de Consiliu Local municipal de joi, 27 august. La unison, opoziția s-a opus acestui proiect, considerându-l prea megaloman și scump, pentru un oraș ca Vasluiul. Una din temerile exprimate de consilierii independenți ori PNL a fost cu privire la utilitatea unei asemenea construcții, întinsă pe aproape 20.000 mp, considerând că numărul posibililor vizitatori va face imposibilă amortizarea proiectului. În plus, au zis consilierii opoziției, s-ar putea repeta situația din Piața Centrală, unde, din cauza chiriilor exorbitante, cele mai multe dintre spațiile comerciale sunt goale, iar prețurile mari practicate alungă cumpărătorii. Proiectul a trecut totuși la limită, cu zece voturi pentru și opt împotrivă.
La ultima ședință de Consiliu Local a municipiului Vaslui a fost prezentat proiectul viitorului bazar și a târgului auto adiacent, obiectiv ce urmează a fi construit în următorii trei ani. Noua locație va fi peste drum de actualul bazar, pe strada Decebal, în zona stadionului, fiind destinată suprafața de 11.454 mp pentru bazar și 7.825 mp pentru târgul auto. Conform proiectului, zona bazarului va cuprinde cinci hale metalice – o hală care va adăposti 56 tarabe și patru hale pentru magazine – unde vor fi în total 93 de spații comerciale. Alături, va fi construit un pavilion administrativ pe două nivele, dar și o parcare cu 104 locuri pentru clienți și două locuri pentru aprovizionare.
Zona târgului auto va cuprinde o parcare cu 92 locuri pentru mașini mici și 18 locuri pentru mașini mari și va fi dotată cu spălătorie auto. Toate acestea vor fi dotate cu toate utilitățile necesare desfășurării unui comerț în bune condiții, de la toalete, apă curentă, sistem de încălzire și până la sistem de supraveghere video, instalație de sonorizare sau sisteme antiefracție. În plus, noul obiectiv va fi dotat cu mai multe spații de alimentație publică, inclusiv cu spațiu pentru grătare. Construcția se va face cu panouri metalice tip sandwich, care, conform proiectantului, va asigura o bună izolare termică și fonică, urmând ca astfel, în interior, să se asigure condiții optime de funcționare a spațiilor comerciale atât vara cât și iarna. Ca o observație, cele cinci hale, care, pe lângă spațiile comerciale, au și spații destinate micilor comercianți, sunt complet independente una de alta, vizitatorii trebuind să iasă prin exteriorul clădirilor pentru a intra dintr-o hală în alta. Din câte se pare, a fost aleasă această soluție constructivă din cauza costurilor autorizațiilor PSI. În schimb, pentru comercianți, alimentarea cu marfă se poate face prin tunele acoperite care unesc cele cinci hale comerciale. Aspectul proiectului, cel puțin în draw-ul poriectanților, este deosebit, întregul ansamblu de clădiri semănând mai mult cu un mall decât cu un talcioc, loc unde se vând produse din cele mai ieftine și vechituri.
După vizualizarea proiectului, consilierii municipali din opoziție și-au exprimat punctul de vedere, care nu a coincis în nici un fel cu cel al municipalității. „Este indubitabil faptul că este nevoie de un nou bazar, în cel actual sunt niște condiții inimaginabile, atât pentru vânzători, cât și pentru vizitatori. Totuși, acest proiect este unul mult prea mare, cel puțin din punct de vedere a prețului, este vorba totuși de nu mai puțin de 210 miliarde lei vechi care vor intra în acest proiect. Dacă primăria investește atât de mulți bani, va trebui să amortizeze costurile. Spațiile vor fi scoase la licitație și știm prea bine ce s-a întâmplat la Piața Centrală: comercianții s-au bătut pe spații și au oferit chirii incredibile, pentru ca apoi să vadă că nu au vânzare și să plece, lăsând spațiile goale. Înțeleg că se vor oferi 93 de spații comerciale, deci doar o treime din câți comercianți sunt acum în bazar vor avea loc în noua locație. În plus, nici locația nu mi se pare foarte bine aleasă, pe strada Decebal, zonă destul de îndepărtată de cartierele de locuit. Să nu uităm că marea parte a cumpărătorilor din bazar sunt oameni săraci, ori din pătura medie, care nu au mașină și vor trebui să vină pe jos. Era bine dacă se păstra actuala locație, este și un vad comercial mai bun, viz-a-vis de Kaufland!”, a fost de părere consilierul independent Alexandru Volocaru. La aceste critici, primarul Vasile Pavăl a ținut să explice: „Zona este în plină dezvoltare și în câțiva ani va deveni una dintre principalele zone comerciale ale Vasluiului. Cât privește prețurile chiriilor, acestea vor fi stabilite tot de consiliul local, dar nu cred că vor fi cu mult mai mari decât cele practicate în acest moment. Consider că acest proiect este unul modern, care schimbă mult din fața orașului, mai ales a unei zone rămase până acum nedezvoltate, cu atât mai mult cu cât este o zonă mlăștinoasă”.
Nici târgul de mașini nu este pe placul consilierilor opoziției
Proiectul târgului auto, ce urmează a fi ridicat în apropierea noului bazar, a fost deasemenea criticat de consilierii din opoziției. Volocaru a declarat chiar că nu crede în utilitatea unui asemenea târg de mașini la Vaslui. „Cum veți face ca toți cei care vând mașini să se mute lângă bazar? Nu aveți nici un cadru legal în acest sens, samsarii de mașini și le vor vinde tot la colț de stradă, ori la Interex, nu vor vrea să plătească chirii ca să-și vândă rablele aduse de afară. Cât despre firme care se ocupă cu comerțul de mașini noi sau second-hand, ele nu vor veni la Vaslui. A fost târg mare de mașini la Bacău, a fost și la Iași, ce mai este acum acolo. Credeți că această inițiativă va avea succes la Vaslui. Vom cheltui banii degeaba, platforma respectivă va fi mai mult goală!”, a fost de părere Volocaru. Și ceilalți consilieri ai opoziției au avut rețineri cu privire la acest proiect mare. „Sunt de acord cu mutarea bazarului, dar nu sunt de acord cu acest proiect care depășește posibilitățile și nu cadrează cu necesitățile municipiului Vaslui. Propun amânarea hotărârii și analizarea unui proiect mai redus, cu doar trei hale, de exemplu, și mai puține locuri de parcare. Acesta e un proiect prea scump, care nu se justifică pentru Vaslui!”, a fost de părere consilierul liberal Valentin Dragomir. Independentul Ioan Zaharia: „Acest bazar este necesar, dar nu avem nevoie de o asemenea megalomanie. De ce, din bani publici, să oferim spații de vânzare samsarilor de mașini? Iar bazarul, mi se pare prea mare și extraordinar de scump. Noi suntem de acord cu un nou talcioc, dar în limite rezonabile. Trebuie să fim realiști, e vorba de 210 miliarde lei, mai mult decât a costat Piața Centrală! Sunt și alte nevoi, nu trebuie să aruncăm cu banii!”.
La rândul său, liberalul Radu Sorin s-a legat mai mult de aspectele tehnice ale proiectului: „Am făcut un calcul împreună cu directorul tehnic al primăriei, Traian Cristea, și a ieșit un preț de construire de 700 euro/metru pătrat. Este un preț mult prea mare și care nu respectă standardele de cost impuse prin lege. Mai mult, ni s-a spus că, după finalizarea proiectului, se așteaptă un aflux de vizitatori de circa 400 persoane zilnic. Păi, la Proxima, erau circa 1.500 – 2.000 cumpărători zilnic și tot au dat faliment. Credeți că, cu doar 400 vizitatori, comercianții din bazar își vor amortiza cheltuielile? Consider că ar fi trebui mai mult spațiu alocat persoanelor care vor să-și vândă vechiturile, și, la fel, consider că boxe de 20 mp sunt prea mari, era poate mai bine să fie prevăzute mai multe boxe mai mici pentru comercianți. Ei acuma, în actualul bazar, au spații de patru-cinci metri pătrați și le e destul. Doar nu facem magazine ca în Mall, construim un talcioc pentru vânzarea de marfă ieftină”.
În ciuda opoziției opoziției, proiectul noului Bazar a fost aprobat cu 10 voturi, cele ale PSD și aliaților lor, pentru, și opt împotrivă. Astfel, în cel mai scurt timp, va demara construirea talciocului și a târgului de mașini. Deja a fost alocată în acest an suma de 600.000 lei în acest scop, investiția în valoare de 31 milioane lei urmând a fi finalizată la sfârșitul anului 2018.