Est News

Ziua Limbii Române, sărbătorită la CARP

de Mihaela NICULESCU

Ieri, pentru a doua oară în România, a fost sărbătorită „Ziua Limbii Române”. Casa de Ajutor Reciproc a Pensionarilor Bârlad nu a putut sta nepăsătoare cu această ocazie și a organizat o dezbatere cu titlul „Limba română – izvor de apă vie”.

În prezența unui numeros public și a corului Casei, care a interpretat mai multe piese dedicate graiului românesc, profesorul Gruia Novac a ținut un discurs despre limba română, dar și despre modul în care mai este ea cunoscută și folosită de români.

„Reprezentanți de elită ai intelectualilor de la 1848 au avut prilejul de a călători în străinătate, și intelectualii din perioada anterioară secolului al XIX-lea. Câți dintre ei și-au uitat graiul? Niciunul. Și absolut toți s-au întors în țară și și-au pus toate cunoștințele intelectuale în slujba țării și a poporului lor. Mi-e greu, totuși, să vorbesc astăzi despre limba română, atâta vreme cât pentru foarte mulți români ea este o necunoscută. Este grav. Limba română nu este la standardul pe care mi l-aș dori eu. Am avut o curiozitate. Am mers într-o zi de la Grădină până la Confecții și am constatat cu durere că aproape toate firmele sunt scrise în alte limbi. O fi stat globalizat, dar, din păcate, limba noastră românească nu mai este chiar o comoară, ci, mai degrabă, o femeie de serviciu, în momente în care n-avem la îndemână un «I love you!»”, a spus profesorul Gruia Novac.

Renumitul profesor bârlădean a ținut să mai menționeze că, în vreme ce în secolele XVIII și XIX, s-a vorbit ceva mai mult despre graiul nostru, despre modalitățile de comunicare dintre români, astfel încât să se poată înțelege între ei românii din toate regiunile, posteritatea nu s-a mai ocupat de acest aspect, încât nici acum unitatea limbii române nu este o problemă rezolvată din cauza unor orgolii de patriotism local sau zonal.

În partea a doua a evenimentului, a avut loc simpozionul „Farmecul limbii române în poezia lui Vasile Alecsandri”, susținut de profesoara Zâna Tămășanu. La final a fost prezentat volumul „Târgul Bârladului – geneza și hotarul”, semnat de profesorul Gheorghe Gherghe.

Review Overview

User Rating: Be the first one !
Exit mobile version