Est News

Băsescu: România ar trebui să refuze migranți. Europa primește lecția propriei nesăbuințe

Traian Băsescu a declarat marți seara că România ar trebui să refuze să primească refugiați, precizând că „nu este problema noastră” și că știe „ce frumos este să mintă UE” atunci când spune că aceștia vor fi cazați doar doi ani, adăugând că Europa primește acum „lecția propriei nesăbunițe”. 

Fostul președinte Traian Băsescu a declarat marți seară, într-o intervenție telefonică în cadrul emisiunii „Ultimul cuvânt”, difuzată la B1 TV, că România nu poate fi obligată să primească imigranți, iar ideea că aceștia vor fi cazați doar doi ani pe teritoriul României este o minciună, deoarece ei nu vor mai pleca și își vor aduce și „numeroasele familii”, fostul șef al statului lansând critici foarte dure la adresa UE.

„Răspunsul meu categoric este nu. Și România ar trebui să refuze să primească migranți pe teritoriul ei. Nu este jocul nostru, nu este problema noastră, nu noi suntem magnetul pentru acești oameni, pe de o parte. Pe de altă parte, dacă cineva crede că a primi un număr de câteva mii de cetățeni care vin din Siria, din Libia, din nordul Africii, vă pot spune că nu este o simplă chestiune de cazare. În momentul în care i-ai acceptat pe teritoriul tău trebuie să le asiguri educație, învățarea limbii române, sănătate, păstrarea culturii și a obiceiurilor. (…) Iar chestiunea că vor fi cazați în România doar 2 ani trebuie să o uitați. Eu știu ce frumos e să mintă UE. Vor atrage familiile lor numeroase din țările în care se află”, a comentat fostul șef al statului.

Traian Băsescu a făcut și un comentariu ironic la adresa Olandei: „Cea mai bună țară care îi poate primi sunt olandezii care sunt atât de exigenți cu spațiul Schengen cu România”.

Fostul șef al statului a susținut că România ar fi avertizat statele UE în legătură cu consecințele „distrugerii dictaturii din Libia” și încercării de a exporta democrația în țările din Africa de Nord.

„Vreau să știți că România a avertizat când Europa s-a grăbit, sau unele țări din UE s-au grăbit să dea lovituri aeriene în Libia. România a spus în forurile cele mai înalte: nu distrugeți dictatura din Libia pentru că reversul va fi un haos, pentru că vom face un nou Irak acolo. Cei care și-au asumat responsabilitatea de a transfera democrație europeană în țări ca Libia, Egipt, aceia trebuie să își asume acum efectele. Lecția pe care o primește astăzi Europa este lecția propriei ei nesăbuințe”, a declarat Traian Băsescu.

„Ne-am obișnuit să supradimensionăm capacitatea de securitate a statului. Dar pentru ceea ce suntem noi. Poate să ne dea UE oricâți bani, însă nu le poate asigura identitatea culturală acestor oameni. România e o țară creștină. A-i primi nu înseamnă a le asigura cazarea. Trebuie să le dai dreptul de a se manifesta cultural, mai construim moschei, trebuie să le facem școli în limba lor. În momentul în care îți asumi acest lucru, îți asumi o listă lungă de responsabilități. Noi nu reușim să integrăm romii de atâția ani, cum să reușim să îi integrăm pe aceștia. Vorbim despre șiiți și sunniți”, a mai declarat Traian Băsescu.

Întrebat dacă legislația Uniunii Europene ne permite să refuzăm primirea imigranților, fostul șef al statului a declarat că nimic nu ne poate obliga la o astfel de acțiune și că România face un gest gratuit acceptând, iar, personal, ar fi convocat CSAT pentru a cere întărirea pazei la frontieră.

„Mai mult, legislația europeană aflată în vigoare spune că în astfel de situații imigrantul este trimis în locul pe unde a intrat în Europa și apoi repatriat. După părerea mea, România face un gest gratuit acceptând. Eu aș convoca ședința CSAT și aș cere consolidarea supravegherii frontierelor”, a mai spus fostul președinte.

Referitor la scenariile potrivit cărora că în spatele acestei acțiuni s-ar afla Rusia, Băsescu a negat.

„Nu Rusia finanțează sau comandă acest proces dramatic care implică sute de mii de oameni care suferă, o Europă care nu știe cum să reacționeze, dar Rusiei, cu siguranță, îi prinde bine. Unele state UE acceptă imigranți, altele nu și de aici dispute în interiorul UE. Suntem în situația să încălcăm propria noastră legislație. UE e tare atunci când își respectă propriile legi”, a mai spus fostul președinte.

Sursa: mediafax.ro

Review Overview

User Rating: Be the first one !
Exit mobile version