Est News

Iarmarocul bârlădean în imagini! Fotoreportaj

La sfârșitul săptămânii trecute, tradiționalul bâlci de la Bârlad s-a încheiat ”apoteotic”, în nelipsitul nor de fum de la grătarele cu mici, cu râuri de oameni îngrămădindu-se să se dea în tot felul de iujuri (altele mai vechi, unele mai ”moderne”), cu muzică de toate genurile și pentru toate gusturile (mai puțin simfonică, dar mai ales manele!) revărsându-se asurzitor din boxele date la maxim, cu copii plângând cu șiroaie de lacrimi că mai vor cine știe ce jucărie și-o gogoașă cu ciocolată în timp ce părinților le ploua în gură după doi – trei mici și o halbă cu bere rece și înspumată etc. Într-un cuvânt, același peisaj pe care îl întâlnești an de an atât în bâlciul bârlădean, cât și în toate iarmaroacele din țară, adică un amestec de balcanism stropit din belșug cu bere și semințe de floarea soarelui (sau bostan, după gusturi) scuipate cu măiestrie de mușterii îmbrăcați la țol festiv (treningul cel nou primit de la fratele din Italia și pantofii negri de piele bine lustruiți ). Una peste alta, vorbim de un eveniment care an de an este mult așteptat de localnici, dar și de cei din comunele din jurul Bârladului. Iată mai jos un scurt periplu fotografic cu instantanee mai mult sau mai puțin convenționale surprinse în timpul bâlciului bârlădean, ediția 2015!


Când e vorba de inventivitate, românii ocupă un loc fruntaș. Iată o mostră: uscătorul de păr care întețește jarul și garantează că micii vor ieși gustoși și fragezi ca la nimeni altul!
 
 
 
 
 

Berea nu alunecă pe gât cum trebuie și nici micii nu-s prea gustoși dacă nu-‘ți cântă la ureche o trompetă și un acordeon. Lângă ei, remarcăm tricoul cu mesaj modern al unui mușteriu. Uite-așa, să moară Zuckerberg că el habar nu are ce buni îs micii!
 
 
 
 
 

Cea mai tare achiziție făcută la bâlciul bârlădean de anul acesta: o mândrețe de cazan de rachiu, nou nouț!
 
 
 
 
 
 

În timp ce cei mici țopăiau fericiți în instalația respectivă, alături era o ofertă specială pentru părinți: ceaune de toate felurile și mărimile. Ofertă în limita stocului disponibil!
 
 
 
 
 

Una dintre atracțiile bâlciului din acest an, mai ales pentru cei mici: să te dai cu balonul pe apă!
 
 
 
 
 
 

Ultimul răcnet în materie de iujuri: o drăcovenie care te întorcea și te învârtea pe toate părțile și în toate felurile posibile, până ce nu-ți mai rămânea nimic prin stomac!
 
 
 
 
 

Eeei, da’ cum să te duci la bâlci și să nu dai cu pumnu’? Aparatu’ de dat cu pumnu’ te lasă să arăți la toate fetele cât de Lucian Bute ești tu!
 
 
 
 
 

Grăbit, probabil, să ajungă la bâlci, proprietarul mașinii din imagine a învelit-o frumos cu cea mai ochioasă pătură din dotare (să fie răcoare înăuntru, că nu-i mai merge aerul condiționat!). A, și nu a uitat să scrie frumos și citeț cu pixul, pe o mândrețe de bucată de carton, ce număr de înmatriculare are Crinuța, cum o alintă el!
 
 
 
 
 

Aproape toate iujurile și celelalte agregate de divertisment aveau lipite anunțuri de genul celui din imagine. Știu ei ce știu că la asemenea vânzoleală de oameni, băieții cu ”mânuțe de aur” operează nestingheriți de te iau amețelile înainte de a te da în iujuri când observi că ai rămas fără smartfonul din dotare.
 
 
 
 
 
 
 
 

Review Overview

User Rating: Be the first one !
Exit mobile version