Est News

Prigoană: «Am slăbit de mi-a rămas mare și piciorul de lemn»

S-a schimbat total de când a divorțat! De la haine la mustață, Silviu Prigoană a schimbat tot. Până și proteza de la picior a băgat-o în „revizie”. Afaceristul a slăbit aproape 40 de kilograme în decurs de doi ani, iar asta nu s-a întâmplat cu vreo dietă. După o operație complicată la dantură, fostul soț al Adrianei Bahmuțeanu a fost nevoit să mănânce cu paiul.

„Mi-am schimbat mustața și hainele XXL, mă simt ca la 20 de ani”, ne-a spus fericit Silviu Prigoană. Iar această schimbare s-a produs după ce a divorțat de Adriana Bahmuțeanu, după cum a spus chiar el. Starea lui euforică se datorează și greutății, pentru că, acum, afaceristul cântărește 70 de kilograme, față de 110 kilograme cât cântărea în urmă cu doi ani. Nu a ținut vreo dietă și nici nu a făcut sport, ci o problemă dentară l-a „slăbit”. „Eu zic că nu-mi stă bine slăbănog, dar aveam peste suta de kilograme. Nu am vrut să-mi tai stomacul cum se procedează în ultima vreme, pentru că nu este sănătos, în plus poți să te reîngrași. În 2014 am slăbit 10 kilograme abținându-mă  de la mâncare. Anul trecut însă am slăbit din cauza dinților. A trebuit să-mi pun vreo opt implanturi, a fost o operație mai dificilă, mi se umflaseră gingiile, și nu puteam nici să înghit, darămite să mai mestec. Așa că am fost nevoit să mănânc supă cu paiul și să beau apă încontinuu. De nevoie am slăbit 30 de kilograme atunci, însă l-am făcut fericit pe cardiologul meu care-mi tot spunea că trebuie neapărat să mai dau jos, la problemele pe care le am. Știți că am un stent pe inimă”, a declarat pentru Click! Silviu Prigoană. A trecut de la 110 kilograme la 70 de kilograme, iar modificarea măsurii la pantaloni și cămașă l-a făcut nu doar să-și schimbe garderoba, ci și proteza de la picior. „Hainele alea negre le-am donat la diverși care au peste suta de kile. Înainte eram cu Bahmuțeanca și era o perioadă neagră a vieții mele, de-aia purtam numai negru. Acum mi-am luat unele deschise la culoare, înflorate, dar măsura M/L. Cât despre proteză, am schimbat-o și pe asta. Mecanismul a rămas același, numai că piciorul meu subțiindu-se, a trebuit să-mi iau ceva mai îngust în partea unde se montează ea”, ne-a mai spus în același stil hilar, Silviu Prigoană.

Prigoană se iubește cu o blondă mai tânără cu 15 ani

S-a însurat în 2003 cu prezentatoarea Antena Stars, Adriana Bahmuțeanu, au împreună doi copii, Maximus (7 ani), și Eduard Gabriel (4 ani și jumătate), însă mariajul lor a fost presărat cu scandal, împăcări și cinci divorțuri. Acum, afaceristul Silviu Prigoană iubește din nou. La o nuntă la care a fost naș, în Republica Dominicană, acesta a cunoscut o blondă, Mihaela, în vârstă de 36 de ani, alături de care a petrecut de zor. De-acolo s-au întors de mână și se iubesc, lucru confirmat de Prigoană. În perioada aceasta, fosta soție este singură și se dedică total celor doi copii ai lor.

A avut trei soții

Înainte de Adriana, Prigoană a mai avut două soții. Prima soție a lui Prigoană, Veronica, și cea care i-a dăruit cei doi băieți mari, Honorius și Silvius, a fost colegă de clasă cu omul de afaceri la Cluj. Ea era subingineră la aceeași fabrică la care lucra Prigoană ca muncitor necalificat. Veronica a murit în 1994, de o boală la ficat. La patru ani după ce a rămas văduv, Prigoană s-a recăsătorit cu o femeie care îi împărtășea gustul pentru afaceri, dar nu a vrut să-i facă moștenitori. De cea de-a doua soție, Delia Gabriela, Silviu Prigoană a divorțat în 2003, cu numai o lună înainte ca printre femeile din viața lui să-și facă apariția Adriana Bahmuțeanu.

Sursa: click.ro

Review Overview

User Rating: Be the first one !
Exit mobile version