de Răzvan CĂLIN
Băiatul este în vârstă de 16 ani, din comuna Banca și a fugit de la locul faptei imediat după ce a provocat accidentul soldat cu rănirea a doi ieșeni.
În noaptea de sâmbătă spre duminică (4/5 septembrie), un minor din comuna Banca a fost autorul unui accident de circulație petrecut chiar în centrul Bârladului. În momentul în care a produs accidentul, Andrei V., în vârstă de 16 ani, se afla la volanul autoturismului ce aparține tatălui său și circula pe Bulevardul Republicii din Bârlad.
La un moment dat, chiar în fața Primăriei Bârlad, într-o curbă la dreapta, minorul a pierdut controlul asupra direcției de deplasare din cauza vitezei excesive și a pătruns pe contrasens, intrând în coliziune cu un autoturism condus regulamentar de Mihai Ștefârcă, de 23 de ani, din comuna Lespezi, județul Iași. Imediat după coliziune, minorul a fugit de la fața loculu, speriat fiind probabil de consecințele „vitejiei” sale. În scurt timp însă, polițiștii bârlădeni l-au depistat chiar pe raza localității sale de domiciliu. În momentul în care l-au verificat cu aparatul alcooltest, polițiștii au constatat că minorul era „afumat” bine: 0,72 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Accidentul s-a soldat cu cu vătămarea corporală a șoferului din Iași și a soției acestuia, care era pasageră pe locul din dreapta. Ambii au fost transportați la Spitalul municipal de urgență „Elena Beldiman” din Bârlad, unde bărbatul a fost diagnosticat cu traumatism cranio-cerebral și traumatism coloană cervicală, iar soția sa cu traumatism cranio-cerebral și contuzie cot. Conducătorul din Iași a fost testat cu el cu aparatul alcoltest, însă rezultatul a fost negativ. Pentru isprava sa, minorul s-a ales cu o dosar de cercetare penală pentru comiterea infracțiunilor de vătămare corporală din culpă, conducerea unui vehicul fără permis de conducere, conducerea unui vehicul sub influiența alcoolului și părăsirea locului accidentului.