de Roxana NĂSTASĂ
Pe 31 august au expirat mandatele directorilor școlari care, în lipsa unui concurs, au fost numiți prin detașare, în perioada 1 septembrie 2014 și 31 august 2015. Cei mai mulți au rămas pe poziții, însă 18 au fost schimbați începând cu 1 septembrie, majoritatea fiind din mediul rural. Potrivit reprezentanților Inspectoratului Școlar Județean (ISJ) Vaslui, unii directori au ieșit la pensie, alții au renunțat de bună-voie, iar unii dintre ei au fost înlocuiți din cauza unor deficiențe manageriale. Nu toți foștii directori însă se încadrează în aceste categorii. Sunt o parte care susțin că au fost înlocuiți și nu au primit nicio explicație pentru acest lucru, „surpriza” fiind cu atât mai mare cu cât și-au făcut treaba bine. Surse bine informate susțin că schimbările ar avea la bază criterii politice și ar fi fost făcute de către cei din Consiliul de Administrație, în frunte cu inspectorul școlar general al ISJ, Gabriela Plăcintă, care a pus în conducere „oameni de-ai lor”, în perspectiva alegerilor de anul viitor.
Începând cu data de 1 septembrie, ISJ Vaslui a înlocuit o parte din directorii de unități de învățământ din județ. Dacă reprezentanții ISJ susțin că au încercat să păstreze aceeași directori, cu excepția unora care au ieșit la pensie și altora care au renunțat din motive personale, precum și a câtorva care au avut mici deficiențe în activitatea managerială, se pare că aceștia sunt contraziși de unii directori care au fost „îndepărtați” fără voia lor și fără a fi avut vreo problemă în activitatea managerială. Ba mai mult, au fost luați prin surprindere și, cred, unii dintre ei că ar fi vorba de schimbare politică.
De exemplu, Viorica Hrapciuc, de la Școala Gimnazială „Ion Creangă” din Huși, este unul dintre directori care nici nu a ieșit la pensie, nici nu a renunțat, nici nu a avut probleme în activitatea sa. Aceasta e de părere că principiile și ideile politice, cel mai probabil, ar fi fost cele care au stat la baza deciziei: „Deja faptul e consumat, asta fost decizia. Așa cum am mai spus, am fost evaluată pe 21 august, am avut 93 de puncte la autoevaluare și așa mi-au lăsat și cei de la ISJ. Nu mi-a reproșat nimeni nimic în activitatea mea. Pe 31 august am primit un apel telefonic și m-au chemat pe 1 septembrie la Consiliu Profesoral și asta a fost. Nu mi-a spus nimeni dacă e vorba de rotarea cadrelor sau de ceva anume. Profesional sau din punct de vedere al managementului nu a fost niciodată vreo problemă sau vreun reproș. Probabil principiile și ideile politice au contat. Cred că este o decizie politică, însă asta e decizia ISJ și eu mă supun”.
În aceeași situație este și Iulian Nicolae Codreanu, care a fost director la Școala Gimnazială din Șuletea. Tot ca și Viorica Hrapciuc, acesta crede că e vorba de o schimbare politică și că primarul a cerut acest lucru pentru a pune în loc un om de-al lui. „Nu mi s-a dat nicio explicație de ce am fost înlocuit. Din ce am auzit neoficial, așa a cerut primarul, ca să pună în loc pe omul lui că se apropie campania. Nu am renunțat eu, am luat calificativul foarte bine la evaluare, a fost totul bine, dar am fost înlocuit. Am sunat-o și pe doamna inspector general, dar nu mi-a răspuns”, ne-a declarat acesta.
Explicații nu a primit nici Luminița Mihaela Vîrlan, fost director al Liceului cu Program Sportiv Vaslui, care a fost înlocuită. „Eu am fost director cu delegație până pe 31 august iar apoi s-a decis înlocuirea mea. Nu am primit vreo explicație, ci doar că așa a hotărât Consiliul de Administrație. Eu mi-am făcut treaba, nu știu despre ce a fost vorba. Dar, m-am întors la catedră unde sunt titular la Școala 5 și asta e”, ne-a declarat ea.
Despre aceste cazuri, cei de la ISJ nu au avut de comentat. „Motivele pentru care directorii au fost schimbați sunt faptul că unii au ieșit la pensie sau că au renunțat, nu altceva. Nu cred că e vorba de nimic politic”, ne-a declarat Maria Ciulei, inspector școlar adjunct la ISJ Vaslui.
Cu toate astea, faptele contrazic, fiind directori care nu se încadrează în nicio categorie menționată de către cei de la ISJ.
Am încercat să luăm legătura și cu inspectorul școlar general al ISJ, Gabriela Plăcintă, pentru un punct de vedere, însă s-a dovedit o misiune imposibilă. Nu a fost de găsit la birou, iar telefonic ne-a recomandat să discutăm cu inspectorul școlar general adjunct Maria Ciulei, declarația aceasteia fiind redată mai sus.
Așadar, schimbarea unor directori rămâne învăluită în mister.