de Marian MOCANU
Contestația formulată de cei șapte tineri din Văleni, condamnați în primă instanță la ani grei de închisoare, se va judeca astăzi, la Curtea de Apel Iași. Judecătorii vor trebui să decidă dacă cei șapte vor rămâne în arest. Decizia magistraților Curții de Apel Iași este definitivă.
„Epopeea” violatorilor din Văleni continuă la Curtea de Apel Iași, acolo unde magistrații vor analiza contestația depusă de cei șapte tineri condamnați pentru viol.
Judecătorii vor avea de analizat și cererea celor șapte tineri de a fi judecați în stare de arest la domiciliu sau control judiciar, după ce magistrații Tribunalului Vaslui au admis, prin sentința din data de 17 august, cererea procurorilor de arestare preventivă a celor condamnați până la luarea unei sentințe definitive.
Reamintim că, după ce au fost arestați preventiv, la sfârșitul lunii noiembrie 2014, măsura a fost înlocuită cu alta mai ușoară, prima dată la începutul lunii aprilie, când violatorii au fost plasați în arest la domiciliu și apoi în luna mai, când judecătorii vasluieni au decis că cei șapte tineri pot fi judecați în libertate, sub control judiciar. Această decizie, precum și faptul că procurorii nu au contestat-o la instanța superioară, a dus la formarea unui adevărat curent de opinie cu implicarea societății civile împotriva unor astfel de fapte.
La sfârșitul lunii noiembrie a anului trecut, o fată în vârstă de 18 ani, din Muntenii de Sus, elevă a unui liceu din Vaslui, a fost luată cu forța și violată de șapte tineri din Văleni. La mai bine de nouă luni de la producerea faptei, judecătorii vasluieni au dat sentința: pedepse cuprinse între opt ani și patru luni și cinci ani și opt luni de închisoare pentru fiecare din tinerii acuzați de viol și lipsire de libertate. Cea mai gravă pedeapsă i-a fost aplicată lui Silviu Burada, în vârstă de 21 de ani, cel care a luat tânăra de pe stradă, cu promisiunea că o duce acasă și cel care și-a chemat „prietenii” să profite de ea. Tot Burada este și cel care, prin intermediul familiei și prietenilor, a exercitat presiuni asupra victimei, în speranța că aceasta își va retrage plângerea. Alți trei participanți la viol au fost condamnați la șase ani de închisoare pentru viol în formă agravantă și trei ani de închisoare pentru lipsire de libertate în mod ilegal. Instanța a aplicat un spor de un an închisoare la pedeapsa cea mai mare, de șase ani, urmând ca inculpații să execute, în final, șapte ani de închisoare cu executare. Este vorba de Silviu Avădanei (22 de ani), Petrică Bolboceanu (23 ani) și Paul Andrei Burlacu (28 ani).
Ceilalți trei acuzați, care au mers pe care recunoașterii faptelor în fața judecătorilor, respectiv Ionuț Bogdan Boicu (21 ani), Alin Dumitru Rotaru (19 ani) și Ioan Surliac (20 ani) au fost condamnați la câte cinci ani și opt luni de închisoare cu executare.
Ecoul acestui caz, dar și atitudinea acuzaților și a familiilor acestora a cântărit destul de mult în pedepsele care au fost acordate: „Instanța constată că după momentul plasării sub măsura preventivă a controlului judiciar, măsură restrictivă de libertate dar nu privativă de libertate, sub impactul atitudinii inculpaților, a familiilor și susținătorilor localnici a acestora, a fost resimțit la nivelul comunității locale și naționale un puternic sentiment de indignare cu privire la faptul că persoane acuzate de fapte grave sunt judecate sub o măsură mai puțin restrictivă”, se spune în motivarea sentinței date de judecătorii vasluieni.
În ceea ce privește cuantumul pedepselor, un factor important a fost faptul că victima, tânăra elevă de 18 ani, a fost indusă în eroare atunci când s-a urcat în autoturismul lui Burada, dar și faptul că, prin trasnportarea ei pe un câmp din afara localității și obligarea să întrețină relații sexuale cu cei șapte reprezintă o formă de constrângere, chiar dacă aceasta nu s-a manifestat fizic.
În ciuda argumentelor apărării, care s-a axat pe un posibil consimțământ din partea fetei, judecătorii au reținut din declarațiile date de cei trei tineri care și-au recunoscut faptele, Boicu, Rotaru și Surliac, că aceasta a cerut în mai multe rânduri să fie lăsată să plece, însă a fost oprită. Cei trei au mai povestit judecătorilor că victima a leșinat în mai multe rânduri, din cauza fricii și a presiunilor la care era supusă de Burada, inițiatorul violului.
Sentința magistraților Curții de Apel Iași este definitivă, atât în ceea ce privește înlocuirea măsurii de arestare preventivă cu altă măsură neprivativă de libertate, cât și în cazul condamnării celor șapte tineri care, dintr-o prostie, vor ajunge, cel mai probabil, să-și petreacă cei mai frumoși ani ai tinereții în închisoare.