Est News

Saraci, dar de frica putem fi chiar si corecti – Județul Vaslui, în top la colectarea veniturilor la bugetul de stat

de Marian MOCANU

Cu toate sărăcia și criza economică, județul Vaslui ocupă un loc onorabil în ceea ce privește colectarea dărilor către stat. În primele șase luni a acestui an, la nivelul Administrației Județene a Finanțelor Publice Vaslui, s-au încasat aproape 363 milioane lei, cu 5,12% peste programul planificat. Din aceștia, 41,3 milioane lei sunt sume recuperate datorită măsurilor de executare silită luate de finanțiștii vasluieni asupra datornicilor.

Din punct de vedere a încasărilor la bugetul consolidat de stat în primul semestru a anului 2015, județul Vaslui se situează pe un onorabil loc 3 pe regiunea Moldovei și pe locul 15 la nivel de țară. Din acest punct de vedere, cu încasări de aproape 363 milioane lei în primele șase luni ale acestui an, Vasluiul, unul din cele mai sărace din țară, se situează înaintea unor județe cu putere economică și un număr mult mai mare de contribuabili.

Depășirea planului se datorează atât faptului că vasluienii sunt în general bun-platnici, dar și de frica.

„Pentru recuperarea obligațiilor bugetare restante s-a instituit ca regulă importantă detectarea sistematică și imediată a rău-platnicilor, pentru a se începe fără întârziere executarea silită a acestora. Acest lucru s-a făcut prin monitorizare zilnică a agenților cu risc ridicat de generare a arieratelor, aplicarea succesivă sau concomitentă a formelor de executare silită, instituirea măsurilor imediată a măsurilor asiguratorii și, unde a fost cazul, demararea procedurilor de declarare a stării de insolvabilitate și insolvență”, a declarat Nelu Sava, directorul AJFP Vaslui.

În primul semestru a acestui an, AJFP Vaslui a deschis procedura insolvenței pentru 56 rău-platnici. În aceeași perioadă, au fost somati sa-si plateasca datoriile 16.681 de operatori economici, fiind înființate nu mai puțin de 5.421 propriri asupra conturilor bancare a acestora și fiind aplicate 60 de sechestre asiguratorii pe bunuri mobile și imobile.

Prin aplicarea acestor măsuri de disciplină fiscală, în primele șase luni ale anului s-au făcut încasări de 41,3 milioane lei, cea mai mare parte a acestora fiind rezultatul somațiilor. Și măsura propririi aplicate pe conturile bancare ale datornicilor a avut un efect asemănător: au fost încasați 17,7 miloane lei, respectiv 42,85% din totalul sumelor atrase la bugetul de stat.

De la începutul acestui an, pentru valorificarea bunurilor mobile și imobile ale contribuabililor ajunși în faza de insolvență, au fost organizate un număr de 69 de licitații publice, fiind valorificate active în valoare totală de 177.442 lei. Analizelor făcute de finanțiștii vasluieni cu privire la motivele pentru care unii contribuabili nu se achită de obligațiile financiare către bugetul de stat reprezintă poate cea mai bună oglindă asdituației economice a județului Vaslui. Una din cauzele întârzierii la plată a obligațiilor fiscale o reprezintă criza economică, dar și faptul că marile societăți din județ au profil agricol, unități care, în general, au activitate sezonieră și care sunt dependente de subvențiile agricole acordate de stat.

 

Exit mobile version