Est News

Holocaustul, comemorat de Societatea de Științe Istorice

de Mihaela NICULESCU

Vineri, 9 octombrie, de la ora 17, în foaierul Teatrului „Victor Ion Popa” din Bârlad, va avea loc un simpozion dedicat comemorării victimelor Holocaustului, cu titlul „Să nu uităm niciodată. Simpozionul este organizat în contextul aniversării, în acest an, a 70 de ani de la încheierea celui de-al Doilea Război Mondial.

Organizatoarea evenimentului este Societatea de Științe Istorice Filiala Bârlad, în colaborare cu Primăria și Consiliul Local Bârlad. Sunt invitați să participe reprezentanți ai comunității evreiești și ai celei rrome din Bârlad. Vor fi făcute scurte evocări ale tragicului eveniment, vor fi prezentate istoricul și consecințele Holocaustului și se va puncta rolul poeților evrei în literatura bârlădeană. Vor lua cuvântul prof. Oltea Rășcanu Gramaticu, prof. Gruia Novac și dr. Laurențiu Chiriac.

„Holocaustul a făcut parte din planul diabolic întocmit de Hitler și acoliții săi ca <<soluție finală>>, care a vizat masacrarea unor națiuni așa-zise inferioare – evrei, țigani și slavi. Rezultatul a fost dispariția a 10 milioane de oameni (din care 7 milioane evrei) în lagărele de exterminare de la Auschwitz, Treblinka, Dachau, Buchenwald, etc. A fost o exterminare rasială și etnică, un plan pus în aplicare în 1940, cu intensitate maximă între 1942 și 1945”, a declarat Oltea Rășcanu Gramaticu, președinta Societății de Științe Istorice Filiala Bârlad.

Organizatoarea simpozionului a mai menționat că, într-un final, la sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial, Tribunalul Internațional de la Nurenberg a judecat criminalii de război. Unii s-au sustras fugind în țările Americii Latine, dar au fost găsiți după decenii. Alții, însă, au reușit să scape și au rămas nepedepsiți.

România s-a aflat în rândul celor trei țări aliate ale Germaniei, alături de Italia și Ungaria, care au fost nevoite să aplice, chiar dacă nu total, „soluția finală” împinsă de Hitler. 

Review Overview

User Rating: Be the first one !
Exit mobile version