Est News

Parcare cu plată, din noiembrie

Șoferi bârlădeni, vi se pregătește ceva! Începând cu 1 noiembrie, parcarea în zona Administrației Financiare se va face contra cost. O ora de staționare va costa 1 leu.

Dacă, acum trei ani, când a fost experimentată parcarea cu plată, nu a fost obligatorie decât câteva luni, de această dată conducerea Direcției pentru Administrarea Piețelor Parcărilor și Cimitirelor (DAPPC) este decisă să meargă până la capăt. Este nevoie de o fluidizare a traficului pe strada 1 Decembrie, de aceea staționarea la întâmplare a autoturismelor va trebui să dispară.

Parcarea contra cost va fi aplicată tuturor șoferilor bârlădeni, indiferent că lucrează la policlinică, Administrația Financiară sau alte instituții din zonă.

„Din experiența dobândită pe parcursul anului 2013, pot spune că șoferii se vor conforma acestei decizii. În toate orașele civilizate există parcări cu plată. Încasările din cele câteva luni în care am folosit aparatele de autotaxare s-au situat între 1.200 și 1.800 de lei lunar. Vom avea și un angajat care va monitoriza șoferii și modul în care se conformează. Cei care vor refuza să plătească atunci când își vor parca mașina în această parcare vor primi o amendă de 400 de lei pentru fiecare abatere. Cuantumul amenzii a fost votat în urmă cu trei luni de consilierii locali”, ne-a declarat Vasile Ciochină, directorul DAPPC Bârlad.

Conducătorii auto pot plăti o taxă în raport cu timpul cât staționează (un leu pe oră) sau pot opta pentru un abonament personalizat în valoare de 60 de lei pe lună. Pe toată perioada staționării, șoferii au obligația să expună la loc vizibil, în interiorul autoturismului (la bord) tichetul care certifică efectuarea plății și perioada de staționare. În cazul în care personalul Serviciului parcări nu va găsi tichetul afișat, îi va lăsa șoferului comunicarea amenzii într-un plic, lipit pe parbriz.
Există, însă și o veste bună: conducătorii auto pot scăpa, totuși, de plata acestei amenzi. Condiția este să achite contravaloarea unui tichet pentru 8 ore de parcare. Tichetul de confirmare va fi introdus de șofer în plicul în care a găsit comunicarea amenzii, iar acesta va fi depus într-o cutie special amenajată lângă parcometre.

Parcarea din zona Administrației financiare are o capacitate de 60 de autoturisme. (Mihaela NICULESCU)

Review Overview

User Rating: Be the first one !
Exit mobile version