Est News

Proiectul comun de gestionare a deșeurilor Vaslui – Cahul, la final

de Marian MOCANU

Proiectul transfrontalier „Creșterea capacității de management a deșeurilor pentru un mediu mai curat în orașele Vaslui și Cahul” a ajuns la final. În cadrul conferinței de presă susținute ieri la Primăria Vaslui, atât primarul Vasile Pavăl, cât și viceprimărița din Cahul, au arătat că, pe lângă utilajele și echipamentele achiziționate în cadrul proiectului, la fel de importante au fost relațiile de prietenie și colaborare formate între cele dintre conducerea și cetățenii două orașe.

Proiectul “Creșterea capacității de management al deșeurilor pentru un mediu mai curat în orașele Vaslui și Cahul” a ajuns la final. Ieri, la Primăria Vaslui a avut loc conferința de închidere a proiectului, conferință la care, în afara echipei manageriale condusă de Bogdan Ciubotaru, au participat primarul Vasile Pavel, Tatiana Romaniuc, viceprimarul orașului Cahul, și fostul primar Petre Burlacu, dar și subprefectul Mircea Gologan și administratorul județului Vaslui Valeriu Caragață. Demararea acestui program a fost marcată pe 10 decembrie 2013, prin semnarea documentației de către cei doi primari, vasluianul Vasile Pavăl și moldoveanul Petru Burlacu. Contribuția totală a Uniunii Europene la valoarea proiectului este de aproape 1,5 milioane euro, iar cea a partenerilor de 155.000 de euro, din care 61% – Primăria Vaslui și 39% – autoritățile locale din orașul Cahul.

Pe data de 4 noiembrie 2011 a fost semnat acordul de înfrățire a celor două orașe, Vaslui și Cahul. Patru ani mai târziu am reușit implementarea și finalizarea unui proiect de maximă importanță pentru cele două comunități. Este vorba de Proiectul transfrontalier «Creșterea capacității de management a deșeurilor pentru un mediu mai curat în orașele Vaslui și Cahul». Pe lângă utilajele și echipamente achiziționate, poate la fel de important a fost strângerea relațiilor dintre cele două comunități, iar buna colaborare avută pe parcursul derulării acestui proiect ne fac să sperăm și la o continuare la fel de fructuoasă prin implementarea și de alte programe. Deja avem în lucru un proiect comun pe cultură, avem o propunere și pentru o colaborare pe linie sportivă, așa că sunt premise pentru menținerea și dezvoltarea bunelor relații dintre cele două orașe”, a declarat Vasile Pavăl, primarul municipiului Vaslui.

La rândul său, Tatiana Romaniuc a ținut să mulțumească conducerii primăriei vasluiene pentru oportunitatea oferită orașului Cahul: ”Mulțumesc echipei din Vaslui pentru că ne-ați ales pe noi pentru implementarea acestui proiect și sper ca această colaborare să fie de bun augur și pentru viitor. Pentru orașul Cahul, pentru imaginea și curățenia lui, acest proiect a fost o mare oportunitate. Am avut multe de învățat de la partea română, pentru că voi aveți deja experiență în implementarea proiectelor europene”.

În cadrul Programului Operațional Comun România – Ucraina – Republica Moldova 2007-2013, pentru municipiul Vaslui au fost achiziționate trei compactoare de deșeuri, o mașină de măturat și stropit, trei aspiratoare stradale, 500 de containere colectare deșeuri și o instalație de spălare containere deșeuri. În afara părții materiale, un rol important l-au avut campaniile promovate în rândul populației, inclusiv prin acțiunile de strângere a gunoaielor la care au participat elevi de la liceele din Vaslui, respectiv Cahul.

„Acest proiect a fost doar un prim pas mare pentru a face din Vaslui un oraș lipsit de noxe. Coroborat cu alte proiecte, cel de reabilitare a stației de epurare, de regularizare a cursurilor de apă, ce va începe anul viitor, și, de ce nu, de reducere a poluării fonice, sperăm ca în curând să avem parte de un mediu mult mai curat la Vaslui. Îmbucurător este faptul că primăria primește note bune de la cetățeni pentru curățenia orașului. Acest lucru se datorează și nouă, cei din primărie ori de la Goscom, dar și locuitorilor care înțeleg că coșurile de gunoi nu sunt doar de decor, iar gunoiul trebuie depus la conteiner. Ca o metaforă, câteodată, mai greu este de construit decât de întreținut clădirea. La fel este și cu curățenia orașului, pe care, dacă nu o păstrăm, trebuie s-o luăm de la capăt cu munca!”, a adăugat primarul Vasile Pavăl.

Review Overview

User Rating: Be the first one !
Exit mobile version