Est News

Primul punct după 8 etape de ”secetă”

Costinel Botez

de Marian MOCANU

Sâmbătă, pe stadionul ”Municipal”, a avut loc meciul de fotbal dintre Atletico și FC Panciu, din cadrul etapei cu numărul 9 a Ligii a 3-a la fotbal. După un meci mai degrabă anost, cu destul de puține faze clare de gol, cele două formații au încheiat întâlnirea fără gol marcat: 0-0.

Cele două grupări, aflate în cea de a doua parte a clasamentului, oaspeții pe 11, iar gazdele pe chiar ultima poziție (14), au oferit un fotbal de nivel mediu spre slab, în fața unui public redus numeric și venit parcă la stadion doar în amintirea vremurilor frumoase. Vremuri frumoase când se jucau partide de un înalt nivel tehnic și spectacular, inclusiv din cupele europene intercluburi.

După partida de sâmbătă vasluienii au urcat un loc în clasament. Elevii lui Costinel Botez au făcut din nou rocada cu cei de la Inter Dorohoi. Aceștia din urmă au cedat pe teren propriu (1-2), după ce au condus cu 1-0 până în cel de-al patrulea minut al prelungirilor. Astfel, cu 3 puncte se află pe locul 14, în timp ce vasluienii au acumulat 4 puncte.

Runda viitoare, a 10-a, Atletico se va confrunta cu CS Zagon, pe terenul acesteia. Gruparea din județul Covasna, o comună cu puțin peste 5.000 de locuitori, se situează pe locul 10, cu 10 puncte.

Review Overview

User Rating: Be the first one !
Exit mobile version