de Marian Mocanu
Un incendiu iscat în noaptea de marți spre miercuri a pus pe jar toată suflarea satului Poiana lui Alexa, din comuna vasluiană Pușcași. Aceștia au căutat până spre dimineață trupul femeii ce ar fi trebuit să se afle în locuința care a luat foc, însă ea a apărut în zori bine mersi, teafără și nevătămată. Sătenii bănuiesc că focul ar fi fost pus intenționat de proprietar, Emilian Pletoianu, supărat pe concubina sa.
Un incendiu iscat în satul Poiana lui Alexa, comuna Pușcași, pe 29 octombrie, în jurul orelor 2, a mistuit aproape complet o gospodărie. Sătenii bănuiesc că focul ar fi pus intenționat chiar de proprietar, cunoscut ca un bețiv notoriu și care ar mai fi amenințat în trecut că va da foc la casă. După ce a băut bine, cred vecinii, Emilian Pletoianu, în vârstă de 53 de ani, s-a supărat pe lume. Ca să-i treacă nervii, ar fi dat foc la casa în care locuia împreună cu concubina sa. În ciuda intervenției prompte a pompierilor vasluieni și a Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență al comunei Pușcași, gospodăria a fost mistuită aproape în totalitate. Mai mult decât atât, focul amenința să se întindă și la casele din vecinătate, lucru care a fost evitat cu greutate de pompieri. Dat fiind faptul că locuința era din carton bitumat pe structură din lemn, incendiul a fost foarte violent, planșeul și acoperișul casei prăbușindu-se în interior înainte de a se putea interveni pentru stingerea incendiului.
Din această cauză, sătenii, alertați de lipsa concubinei lui Emilian Pletoianu, au căutat-o cu disperare printre ruinele fumegânde ale casei, temându-se că aceasta a fost carbonizată complet. Spre dimineață, a apărut și femeia, „Elodia”, cum au poreclit-o imediat vecinii, teafără și nevătămată și neștiind nimic de incendiul care-i mistuise gospodăria. Ea a povestit vecinilor că, văzându-și bărbatul băut bine, a fugit să se adăpostească într-un fânar din apropiere, unde a și dormit toată noaptea. Lucrătorii Inspectoratului pentru Situații de Urgență Vaslui au deschis o anchetă pentru stabilirea cauzelor producerii incendiului.