Legendele Bârladului – Grădina Publică, raiul scriitorilor

de Simona MIHĂILĂ

Grădina Publică din Bârlad nu este numai un parc de o frumusețe extraordinară, ci și locul care, în trecut, îi atrăgea pe scriitori ca un magnet. Ibrăileanu, Vlahuță, Victor Ion Popa, Tutoveanu sunt doar câteva dintre numele care apar în istoria acestui loc. Grădina a fost oferită în dar de domnitorul Mihail Sturdza unei boieroaice frumoasă foc, din Bârlad.

Grădina Publică din Bârlad este recunoscută drept unul dintre cele mai frumoase parcuri naturale din zona Moldovei. Dacă astăzi este căutată în special de bătrâni și mame cu copii, în trecut, era asaltată aproape zilnic de îndrăgostiți, elevi, muzicieni, scriitori, pictori. Erau vremurile când distracția nu însemna cluburi, săli de biliard, televizor, tehnologie și internet. Însemna aer curat, visare, lectură, plimbări interminabile, schimburi de idei conversație. Iar Grădina Publică era locul ideal.

Care i-o fi fost secretul, dincolo de vegetație și arborii seculari, noi, cei de astăzi, atât de dornici să ne trăim viața în viteză, nu reușim să aflăm. Însă, au scris despre mirajul acestui loc,,oameni de calibru ai culturii românești: George Călinescu, Garabet Ibrăileanu, Victor Ion Popa, Alexandru Vlahuță, Vasile Voiculescu etc.

Scriitorul bârlădean G.G. Ursu scria, în „Bârladul, odinioară și astăzi” că originea grădinii „e frumoasă ca o legendă”. În 1834, Mihail Sturdza, domnul Moldovei, venind de la Constantinopol, cunoscuse la Bârlad o cucoană frumoasă. O chema Marghiolița și era soția boierului Iordachi Iamandi. De dragul ei, domnul Sturdza a dat poruncă proprietarilor din Tutova să trimită cu care de beilic, pui de copaci din esența cea mai bună, pentru a înfiripa o grădină, oferind-o ca omagiu. Peste ani, în jur, s-a format o adevărată pădure care se întinde, astăzi, pe câteva hectare. Au apărut alei mai multe și mai lungi, bănci, felinare, flori.

Paul Bujor, profesor la Universitatea din Iași, coleg cu Alexandru Vlahuță la Liceul „Gheorghe Roșca Codreanu”, povestește că, prin 1875, elevii nu cunoșteau altă distracție „decât cititul cărților, în afară de manualele școlare, și plimbările pe aleile din grădina publică și pe dealul Țuguietei”. Elevii de la „Codreanu” erau grupați în jurul lui Vlahuță, atunci când era vorba să facă asemenea „isprăvi”: „Viața lor era dominată de un romantism feciorelnic, datorat lecturilor de poezii, în special ale celor publicate de Eminescu prima oară în Convorbiri literare care corespundeau cu aspirațiile vârstei, nevoii firești de idealizare”.

Aproape de a termina liceul, Vlahuță s-a refugiat în grădină o zi întreagă pentru a scrie poemul „Dormi în pace”. A corectat-o și a perfectat-o de zeci de ori. Poezia vorbea despre moartea unei fete din Bârlad, duduia Leanța, adorată de toți liceenii de atunci.

G.G. Ursu povestește că Vlahuță și Bujor s-au întâlnit peste ani, chinuiți de nostalgie, la Bârlad. Era în vara lui 1905: „Au coborât din tren cu febrilitate, au trecut pe la gazda lor de altădată, de pe ulița Gării, au alergat spre mahalaua Cotu Negru, unde a stat Vlahuță ca elev, au urcat pe dealul Țuguietei, coborând în Grădina Publică”.

Enescu a adorat Grădina Publică

După ce Vlahuță a terminat liceul, a venit rândul unui alt tânăr să se îndrăgostească de grădină: Garabet Ibrăileanu. El a învățat la același liceu (1887 – 1890) și, ca și Vlahuță, își petrecea timpul liber mai mult pe alei, la umbra arbuștilor. El spunea că Grădina Publică din Bârlad este mai frumoasă decât cea din Roman (oraș unde a învățat în timpul gimnaziului). Iată ce a scris, depănând amintiri despre Bârlad: „O altă fericire era Grădina Publică, mare și misterioasă ca o pădure, în care am auzit, într-o seară cu lună, după o zi cu ploaie, un flaut dintre niște copaci, iar în iunie, când preparam examenele, ne duceam să învățăm în pădure, la patru dimineața. Niciodată ca la Bârlad nu am dus o asemenea viață de idei”.

În grupul lui Ibrăileanu se numărau viitorul critic Radu Ionescu-Rion și Constantin Hamangiu, strălucitul jurist de mai târziu.

Tot grădina a fost cea care i-a inspirat pe Emil Gârleanu, George Tutoveanu și Dimitrie Nanu, atunci când au întemeia revista „Făt-Frumos”. „Am hotărât după nesfârșite preumblări și discuții, pe sub bolțile aprinse de fior ale grădinii publice, într-o primăvară timpurie, scăldată în viorele și senin”, își amintea Tutoveanu, într-un interviu apărut în 1929, în revista „Scrisul nostru”.

De Grădina Publică se leagă și primul zbor aviatic București – Bârlad. Era pentru prima dată când bârlădenii au văzut un avion. Generalul aviator Gheorghe Negrescu, fost elev la „Codreanu”, unul dintre cei mai mari piloți pe care i-a avut vreodată România, a făcut (1912) un zbor la Bârlad. Aterizarea, în spatele Grădinii Publice, a fost o adevărată sărbătoare. Cetățenii orașului, în frunte cu profesori și elevi de la liceul unde învățase, i-au făcut o primire entuziastă și l-au invitat la o recepție, dată în cinstea lui, ocazie cu care i-au oferit un ceas din aur.

Puțini știu că, prin 1917, generalul Eremia Grigorescu, eroul de la Mărășești, care își avea Cartierul general al armatei la Bârlad, făcea, seara, plimbări lungi prin grădină.

„Era în anii când, copil fiind, cu tovarăși de zbeng și de hoinăreală, pe câmpiile Bârladului ne jucam de-a războiul, având în loc de sabie câte un hluj de păpușoi și când puneam urechea la pământ să auzim bubuitul tunurilor din triunghiul de foc Oituz, Mărăști, Mărășești”, își amintește G.G. Ursu.

Grădina a fost un refugiu temporar și pentru marele George Enescu. Aici, el susținea, uneori, spectacole pentru răniți. Ambianța muzicală bârlădeană, marcată, mai ales de formația „Armonia” întemeiată de Eugen Bulbuc, îl atrăgeau deseori pe Enescu la Bârlad. Dintr-o scrisoare pe care i-a trimis-o profesorului Gheorghe Neștian, aflăm că marele muzician se gândea cu mare nostalgie la acest oraș și, în special la Grădina Publică. Simpatia pe care le-o purta i-au convins pe bârlădeni să-i ridice o statuie exact în centrul grădinii.

„Ședințele de sub felinar”

Dintr-o asemenea istorie și pleiadă de personalități care și-au legat sufletul de Grădina Publică nu putea lipsi nici spiritul Academiei Bârlădene. Parte din activitatea membrilor s-a desfășurat sub bolțile copacilor, mai ales pe timp de noapte. La ședințele de joi, care se țineau în casa profesorului Bulbuc, „academiștii”, la semnalul lui Tutoveanu, de la o anumită oră, veneau în grădină, organizând așa-zisele „ședințe de sub felinar”. Romulus Dianu scria că, în timpul refugiului național din Primul război mondial „lipsa de combustibil făcuse din gardurile și copacii grădinii publice un jaf licit”. Chiar și așa, „ședințele de sub felinar” nu au fost întrerupte, fiind frecventate de nume mari ale literaturii române: Victor Ion Popa, Mihail Lungeanu, Vasile Voiculescu, Tudor Pamfile, Alexandru Vlahuță (care se bucura de o adâncă venerație și profundă afecțiune din partea tuturor) etc.

Într-o evocare din 1932, Victor Ion Popa nota: „Bârladul dragostelor noastre. Raiul și iadul. Era grădina publică unde ne hârjoneam cu gloria altora și visurile noastre. Era școala primară unde, înlocuindu-mi tatăl, învățam țâncii să numere până la cinci”. Scriitorul se mândrea cu prietenia dintre el și Vlahuță. De altfel, erau văzuți plimbându-se deseori prin grădină, unde Vlahuță mergea însoțit de soția sa. În amintirea vremurilor de atunci, bustul lui Vlahuță, executat de sculptorul Ioan Dimitriu-Bârlad, străjuiește una dintre aleile atât de mult iubitei sale Grădini Publice.

Constantin Chiriță, autorul „Cireșarilor”, s-a confesat cu emoție: „Bârladul îmi e și-mi va rămâne orașul primelor lecturi, primelor prietenii, orașul primelor poezii și fantezii scrise, orașul primelor plimbări trecute și sufocante pe Bulevardul Epureanu, cu dialogurile șoptite din Grădina publică, orașul unor fântîni și locuri misterioase, încărcate de legende și istorie”.