Est News

Peste 80 % din unități de învățământ nu dețin autorizație pentru securitate la incendiu

de Roxana NĂSTASĂ

În cazul unui incendiu, e jale la școli. Dacă situația autorizațiilor sanitare de funcționare la unități de învățământ din județ este cât de cât bună nu la fel se poate spune de situația autorizațiilor pentru securitate la incendiu. 

Potrivit unui raport al Inspectoratului Școlar Județean (ISJ) Vaslui realizat la începutul acestui an școlar, doar 94 de unități școlare din județ dețin o astfel de autorizație, adică 12,94%, pe când 634 de unități, (87,06%) nu au autorizație de securitate la incendiu. Situația este îngrijorătoare, mai ales că în fiecare an are loc cel puțin un incendiu la o unitate de învățământ din Vaslui.

Potrivit reprezentanților ISU Vaslui, școlile care nu au autorizație nu îndeplinesc condițiile de siguranță necesare. De asemenea, cele mai multe unități de învățământ se plâng de lipsa fondurilor atunci când vine vorba de obținerea autorizației, expertizele tehnice fiind destul scumpe, iar normele tehnice care trebuie îndeplinite fiind și ele din ce în ce mai aspre. Anual se dau avertismente sau sancțiuni, însă nu se pot închide unitățile din această cauză. Așadar, până când vor fi fonduri și se vor obține autorizații, copiii tot în pericol vor rămâne. Avizele de securitate la incendii se obțin prin depunerea unei serii de documente, în funcție de situația în care se află clădirea.

Review Overview

User Rating: Be the first one !
Exit mobile version