de Marian MOCANU
Ieri, consilierii județeni au aprobat una din cele mai importante rectificări din acest an a bugetului județului Vaslui. Urmare a rectificării bugetului național, dar și atragerii altor surse de venit, inclusiv din fonduri europene, bugetul județului Vaslui a fost suplimentat cu peste 22,27 milioane lei. În aceste condiții, pe lângă suplimentarea fondurilor pentru finanțarea cheltuielilor instituțiilor subordonate, ori pentru investiții, în special în infrastructura de drumuri, au fost alocați bani și pentru achiziționarea unui autoturism pentru Camera Agricolă, realizarea unui website al CJCPCT Vaslui, ori decontarea navetei cadrelor didactice din învățământul special. O veste bună au primit și persoanele cu handicap, aproape 3,4 milioane lei fiind primite de la guvern pentru plata diverselor ajutoare sociale acordate acestei categorii.
În urma rectificării aprobată ieri în ședința consiliului Județean Vaslui, bugetul județului Vaslui a fost suplimentat cu nu mai puțin de 22,27 milioane lei. Este cea mai importantă rectificare bugetară din acest an, primită ca urmare a rectificării bugetului național de la sfârșitul lunii octombrie, unul din ultimele acte semnate de guvernul Ponta. În cea mai mare parte, noile venituri provin de la bugetul de stat, respectiv din sumele defalcate din Taxa pe Valoarea Adăugată. Aceste sume, în valoare totală de aproape 22 milioane lei, au destinație precisă, respectiv pentru drumuri, pentru echilibrarea bugetelor locale și pentru finanțarea cheltuielilor instituțiilor descentralizate de la nivelul județului. Dacă drept subvenții de la bugetul de stat s-a primit suma de 1,9 milioane lei, în același timp, la această rectificare, s-a decis plata a nu mai puțin de 3,2 milioane lei în contul de plăți efectuate și cofinanțări pentru proiectele implementate prin FEN postaderare. Asta pentru că o bună parte din proiectele derulate de Consiliul Județean Vaslui au drept termen de finalizare sfârșitul acestui an, iar ultimele decontări nu se vor mai efectua prin intermediul cererilor de plată, ci prin cereri de rambursare. Asta înseamnă că sumele acum plătite, peste 3,2 milioane lei, vor fi cuprinse în bugetul județului de anul viitor, când vor fi făcute rambursările.
Pe ce se vor cheltui banii?
8,875 milioane sunt destinați reechilibrării bugetelor locale ale unităților administrativ teritoriale din județ. Suma este total insuficientă, dat fiind că cererile primăriilor însumează peste 80,3 milioane lei, de peste 9 ori mai mare decât suma primită de CJ Vaslui. Alte 9,95 milioane lei sunt destinate cheltuielilor cu întreținerea și reabilitarea drumurilor județene și comunale, în timp ce 4,184 milioane lei sunt destinate finanțării cheltuielilor instituțiilor descentralizate din subordinea Consiliului Județean. Din această ultimă sumă, 3,390 milioane lei sunt pentru persoanele cu handicap, respectiv pentru acoperirea cheltuielilor reprezentând drepturile, inclusiv transportul, acestei categorii sociale, dar și pentru plata dobânzilor la creditele subvenționate de stat făcute de persoanele cu handicap.
Nu mai puțin de 4,638 milioane lei vor ajunge la Direcția Generală de Protecția Copilului și Asistență Socială. Jumătate din această sumă este destinată capitolului „bunuri și servicii”, 1,116 milioane lei pentru reparații curente la centrele de asistență socială din județ, iar 388.024 lei sunt pentru plata hranei persoanelor instituționalizate. Dacă pentru medicamentele persoanelor instituționalizate s-au alocat doar 29.455 lei, sume de zece ori mai mari sunt destinate pentru achiziționarea de obiecte de inventar și de opt ori mai mare pentru deplasări! Nu mai puțin de 2,1 milioane lei vor ajunge la Spitalul Județean de Urgență Vaslui, dar nu pentru achiziționarea de aparatură sau pentru plata drepturilor salariale ale salariaților din sistemul medical. Banii sunt destinați doar plății unor bunuri și servicii rămase neplătite din cauza lipsei banilor și care riscă să devină arierate, cu consecințe grave pentru funcționarea celei mai mari unități spitalicești din județ. Conform declarației managerului spitalului, Ana Rinder, datoriile, în valoare de peste 1,8 milioane, s-au acumulat pentru că Casa Națională de Asigurări de Sănătate nu a decontat în totalitate serviciile medicale prestate: „Suntem un spital de urgență, care trebuie să răspundă tuturor solicitărilor venite din partea pacienților aflați în suferință. Avem un proces cu Casa Națională, încă de la începutul acestui an, pentru nedecontarea de servicii medicale efectuate în valoare de peste 11 milioane lei. Casa a motivat aceste nedecontări prin faptul că a fost depășit contractul, însă aceste servicii au fost efectuate și ar trebui plătite. Dacă nu achităm aceste datorii, riscăm să nu ne putem desfășura activitatea în aceleași bune condiții ca până acum!”.
Alți aproape 600.000 lei vor fi alocați pentru plata navetei acelor profesorilor care activează în cele cinci instituții de învățământ special din județ, dar și a unor drepturi de natură salarială prevăzute în urma unor hotărâri judecătorești. Chiar dacă la alte capitole din bugetul județean au fost operate reduceri, de obicei pentru că nu mai este timp pentru ca sumele respective să fie cheltuite, au fost alocați bani și pentru alte obiective. De exemplu, pentru achiziționarea unui autoturism de teren în valoare de 45.000 lei pentru Camera Agricolă, ori o sumă pentru realizarea unui website al CJCPCT Vaslui. Trebuie spus că aceeași sumă, 45.000 lei destinați cumpărării unui autoturism de teren, a fost alocată de Consiliul Județean pentru echilibrarea bugetelor locale fiecăreia dintre comunele Găgești, Bogdana, Dănești, Pogana, sau Blăgești.