de Marian MOCANU
Procesul doctorilor șpăgari de la Spitalul Județean de Urgență Vaslui, Doina Andrei, Simona Botez și Adrian Tănăsescu are mari șase nu doar să se lungească la nesfărșit, dar și să se transforme într-un adevărat scandal la adresa procurorilor DNA, cei care le-au pus clienții sub acuzare. Ieri a avut loc un nou termen în care ar fi trebuit să fie audiați primii 7 martori din totalul de 150, însă s-a amânat din cauză că nu s-au prezentat decât o parte dintre ei.
Aspectul cel mai interesant al îl reprezintă faptul că avocații apărării îi suspectează pe procurorii DNA că fac presiuni asupra unor martori, pentru ca aceștia să-și schimbe declarațiile. Concret, în opinia avocaților, martorii care nu spus în declarațiile lor că li s-a cerut mită de către doctori, ci doar au povestit că au dat bani la doctori sub formă de ”atenție” pe considerentul că ”așa se practică”, au avut surpriza de a se trezi cu dosare de dare de mită.
„Procurorii au încercat cu orice preț să dovedească vinovăția inculpaților. Atunci când martorii nu au declarat ce ”trebuia”, aceștia au fost amenințați cu dosare penale pentru dare de mită. Consider că, în această situație, nu poate fi vorba de un act de justiție corect, de aceea am solicitat instanței de judecată ca toți martorii din lucrări cercetați la rândul lor în cauze disjunse din acest dosar să fie audiați la sfârșit, după ce se vor încheia cercetările în cazul lor. Mă tem însă că vom avea parte de surprize, respectiv la faptul că unui dintre martori să-și schimbe declarațiile, speriați de perspectiva ca, la rândul lor, să ajungă inculpați în diverse dosare penale. Sper ca acest lucru să nu se întâmple, pentru că ar fi vorba de o gravă încălcare a actului de justiție din partea procurorilor DNA!”, a declarat unul din apărătorii inculpaților.
În aceste condiții, instanța a decis citarea la termenul viitor, vineri, 27 noiembrie, a unui număr de opt martori, doi în cazul doctoriței Botez, patru, din totalul de 115 menționați în rechizitoriul procurorilor, în cazul medicului Doina Andrei, și doi în cazul inculpatului Adrian Tănăsescu.
În plus, măsurile preventive luate asupra celor trei medici, de arest la domiciliu în cazul Simonei Botez și a Doinei Andrei, și de control judiciar pentru Adrian Tănăsescu, au fost prelungite, chiar apărătorii acestora considerând că nu este cazul să ceară aplicarea altor măsuri preventive mai ușoare.
Doina Andrei a cerut schimbarea locației în care este arestată la domiciliu, pe motiv că, din lipsă de bani, a fost nevoită să vândă apartamentul respectiv. Prin apărător, doctorița a cerut ca noua destinație a arestului la domiciliu să fie o altă locuință, închiriată de curând.