Est News

Patronul de la Teoclinik Vaslui a fos trimis în judecată

de Marian Mocanu
 
Marius Cătălin Botezatu, patronul uneia dintre cele mai cunoscute clinici medicale din municipiul Vaslui, a fost trimis în judecată de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Vaslui, sub învinuirea de sustragere de sub sechestru. Botezatu a încălcat dispozițiile Tribunalului Vaslui, prin care era instituit sechestru asigurător impus de Finanțele Publice asupra unor bunuri ale clinicii. El a vândut unui alt om de afaceri vasluian unul din autoturismele puse sub sechestru, contra unei părți din datoria către firma acestuia din urmă. Teoclinik este în reorganizare financiară, după ce a acumulat datorii în valoare de aproape șapte milioane și jumătate de lei. Asta în ciuda faptului că, cândva, această clinică presta servicii medicale chiar și pentru spitalul Județean de Urgență,  ani la rând Teoclinik având singurul computer tomograf din oraș.
teoclinik-vasluiCândva cea mai importantă clinică medicală privată din municipiul Vaslui, Teoclinik este în acest moment în insolvență, având datorii de aproape șapte milioane și jumătate de lei către Finanțele Publice și diverși furnizori, inclusiv o datorie de aproape 2,5 milioane lei către o bancă comercială. În aceste condiții, judecătorii vasluieni au decis, încă din anul 2012, demararea procedurii de reorganizare judiciară, timp în care a fost instituit sechestru asigurător asupra unor bunuri a societății.
În luna februarie, patronul Teoclinik, Marius Cătălin Botezatu, a încălcat condițiile impuse de judecători și a vândut un autoturism Volkswagen aflat pe lista bunurilor puse sub sechestru. Din câte se pare, vânzarea autoturismului s-a făcut pentru a stinge o parte din datoria pe care Teoclinik o avea către o altă societate din oraș.
După ce Aministrația Finanțelor Publice Vaslui a notificat instanța cu privire la acest lucru, procurorii au deschis o anchetă, finalizată cu punerea sub acuzare a lui Botezatu, sub învinuirea de scoatere de sub sechestru. Ancheta a fost finalizată zilele trecute, procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Vaslui dispunând trimiterea în judecată a omului de afaceri Marius Cătălin Botezatu.
Prăbușirea uneia dintre cele mai importante clinici medicale din județ
Este de neînțeles condițiile în care, în doar câțiva ani, cea mai mare clinică medicală din municipiul Vaslui a ajuns în insolvență. Asta în condițiile în care, datorită contractului avut cu Casa Județeană de Asigurări de Sănătate Vaslui, Teoclinik încasa lunar sume uriașe furnizând servicii de imagistică medicală inclusiv Spitalului Județean de Urgență Vaslui.
Mai bine de cinci ani la Teoclinik a funcționat singurul computer tomograf din Vaslui, având zilnic zeci de clienți. Chiar și așa, în 2012, datoriile societății depășeau cifra de afaceri, ceea ce a impus intrarea în insolvență, procedură în care Teoclinik se află și în prezent. Conform raportului de insolvență, motivul pentru care societatea a ajuns în această situație o reprezintă prostul management, fostul administrator neocupându-se de recuperarea creanțelor societății, creanțe care se ridică la aproape jumătate din datorii.
Exit mobile version