de Marian MOCANU
Agenția Națională de Integritate (ANI) a sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Vaslui cu privire o posibilă infracțiune de conflict de interese în cazul primarului comunei Deleni. Este a doua oară în jumătate de an când Vasile Zanfir a fost declarat incompatibil de ANI. În luna august, în urma sesizării venite din partea instituției, Zanfir a fost trimis în judecată alături de deputatul PSD Dan Bordeianu pentru abuz în serviciu și fals în înscrisuri.
Ieri, Agenția Națională de Integritate a publicat pe site-ul instituției un comunicat de presă privind 30 de foști și actuali aleși locali aflați într-o posibilă stare de incompatibilitate sau care au săvârșit o posibilă infracțiune de conflict de interese. Printre cei nominalizați este și Vasile Zanfir, primarul comunei Deleni, județul Vaslui. Acesta este acuzat de conflict de interese administrativ și penal, pentru că odată cu realegerea sa Zanfir și-ar fi păstrat, prin suspendare, postul de funcțional public în cadrul primăriei pe care o conduce.
„La data de 12 Iulie 2012, a semnat, în calitate de primar, dispoziția prin care și-a prelungit suspendarea de drept a raportului de serviciu din calitatea de funcționar public de execuție în aparatul de specialitate al Primăriei Comunei Deleni (ca urmare a validării alegerii acestuia în funcția de Primar al Comunei Deleni) pe întreaga durată a mandatului de 4 ani cât îndeplinește funcția de primar (iunie 2012 – iunie 2016), asigurându-și pentru sine un folos material, constând în menținerea postului de funcționar public până la revenirea acestuia în funcția publică. Persoana evaluată a încălcat, astfel, dispozițiile art. art. 76, alin. (1) din Legea nr. 161/2003 și art. 75, lit. a) din Legea nr. 393/2004”, se arată în comunicatul ANI.
Practic, Vasile Zanfir a blocat postul de funcționar public pe durata mandatului de primar, lucru dealtfel obișnuit în cazul multor aleși locali sau chiar parlamentari. Amintim numai cazul fostului primar al comunei Gherghești, Mihai Stoica, care a blocat postul de director al școlii, funcție pe care a revenit după ce a pierdut alegerile din anul 2012. În cazul primarului de la Deleni, acesta ar putea fi trimis în judecată sub acuzația de conflict de interese.
„Agenția Națională de Integritate a sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Vaslui, Județul Vaslui, în vederea verificării indiciilor privind posibila săvârșire a infracțiunii de conflict de interese, prevăzută de art. 301 din Codul Penal al României”, se mai arată în comunicat.
Este a doua oară în acest an când Vasile Zanfir a intrat în „colimatorul” ANI. În urma unei sesizări a acestei instituții, Zanfir a fost trimis în judecată pentru comiterea infracțiunii de abuz în serviciu și fals în înscrisuri. Împreună cu el au mai fost acuzați colegii din conducerea primăriei Deleni, viceprimarul Tănase Roman și secretarul Sandu Dandeș, dar și deputatul PSD Dan Bordeianu. Conform procurorilor DNA, Vasile Zanfir ar fi decontat către firma familiei parlamentarului 17, facturi reprezentând lucrări de reabilitare a unui drum, fără ca lucrările să fi fost efectuate în totalitate și fără a respecta proiectului. Dosarul este pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție.