Est News

Pieton găsit mort pe E 581. Polițiștii caută autorul accidentului

Un bărbat a cărui identitate nu a putut fi stabilită de către polițiști a fost găsit mort pe marginea drumului european E 581, în zona localității vasluiene 7 Case, polițiștii stabilind, în urma primelor cercetări, că este victima unui accident a cărui autor a fugit de la locul faptei.

Polițiștii vasluieni sunt în alertă. Trupul unui bărbat a fost găsit pe marginea părții carosabile, în apropiere de punctul de control de la Crasna, de către un șofer care circula, în cursul nopții de marți spre miercuri, pe drumul european E 581. Conducătorul auto a coborât din mașină și a constatat că omul este mort. În consecință, a alerta autorități la numărul de urgență 112. Polițiștii deplasați la fața locului au constatat că bărbatul, în vârstă de aproximativ 45 de ani, a fost victima unui accident.

„Pietonul prezenta multiple leziuni, în special la nivelul capului, suferite în urma unui eveniment rutier. În consecință, polițiștii efectuează cercetări pentru stabilirea identității atât a victimei cât și a autorului accidentului”, a declarat purtătorul de cuvânt al Poliției Județene Vaslui, Mihaela Ștraub.

Cadavrul bărbatului a fost preluat de Serviciului de Medicină Legală Vaslui în vederea efectuării autopsiei și stabilirii cauzei exacte a decesului. (Ionuț PREDA)

Review Overview

User Rating: Be the first one !
Exit mobile version