Est News

Speranțe pentru prima victorie din retur

Sâmbătă, 5 decembrie, ora 13.00, HC Vaslui primește vizita celor de la HC Adrian Petrea Reșița, ocupanta locului 5, în cadrul rundei 15 a Ligii Naționale la handbal masculin. Vasluienii  mizează pe un rezultat pozitiv după ce în meciul precedent au fost învinși cu scorul de 19-25, în deplasare la Târgu Jiu.

Duelul poate părea dezechilibrat dacă privim strict poziția din clasament a celor două echipe. După ce au trecut 14 etape din actuală ediție de campionat, HC Adrian Petrea Reșița ocupă  locul 5, cu 25 de puncte, în timp ce vasluienii se află momentan în zona de play-out, cu doar 16 puncte și un golaveraj negativ.

Este un meci de totul sau nimic pentru handbaliști, având în vedere că rezultatul de egalitate nu este pe placul niciunei echipe. Singurul rezultat de egalitate obținut de combatante s-a consumat chiar în meciul tur dintre acestea, încheiat cu scorul de 27-27. Având în vedere că de această dată meciul se joacă la Vaslui, putem spera la mai mult. (George PROCA)

Review Overview

User Rating: Be the first one !
Exit mobile version