Polițiștii au desfășurat, la sfârșitul săptămânii trecute, activități suplimentare față de cele curente pentru prevenirea faptelor antisociale și menținerea ordinii și liniștii publice.
Au constatat 23 de infracțiuni, 11 fiind fapte de natură judiciară, 2 dintre acestea au vizat încălcări ale Codului Silvic, 6 infracțiuni au fost la regimul rutier, iar 4 fapte au reprezentat încălcări ale altor acte normative. Controalele forțelor de ordine au avut loc în cadrul acțiunii „Sărbători de iarnă în siguranță”.
Polițiștii au intervenit și au aplicat 606 sancțiuni contravenționale, în valoare de aproximativ 176.000 de lei. 108 pentru nerespectarea normelor privind ordinea și liniștea publică, 30 pentru fapte privind protejarea populației împotriva unor activități comerciale ilicite, 2 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor și protecția persoanelor, 11 la domeniul silvic și 36 la alte acte normative.
Siguranța rutieră și salvarea de vieți sunt, de asemenea, priorități ale Poliției Române. Astfel, pentru prevenirea accidentelor de circulație, polițiștii rutieri au desfășurat activităti de control la nivelul județului, în urma cărora au aplicat 419 sancțiuni contravenționale, dintre care 114 pentru depășirea limitelor legale de viteză și 3 pentru conducerea sub influența băuturilor alcoolice.
Ca măsura complementară polițiștii au reținut 11 permise de conducere, dintre care 3 pentru viteză și 5 pentru consum de alcool, fiind retrase și 7 certificate de înmatriculare. (G.P.)