Est News

PNV își consolidează locul doi

Sâmbătă, 12 decembrie, pe terenul sintetic al celor de la Liceul Emil Racoviță cei de la PNV i-au  învins pe cei de la Simba , cu 3-2, în ultima etapă de anul acesta. 

Meciul a avut loc în cadrul etapei a 11-a a Campionatului Județean de minifotbal și a fost un derby între ocupantele locurilor doi și trei. Sportivii antrenați de Marcel Chiriac  s-au distanțat astfel în clasament și își păstrează locul 2 cu 23 de puncte. Rezultatul ar putea să le toarne plumb în ghete celor de la Simba care s-au depărtat astfel de podium. Roș-albăstrii au coborât o poziție și sunt pe 4 cu 19 puncte. Locul unu pare deja adjudecat de cei de la Inter Traian, care au 31 de puncte și o singură înfrângere.
Cei care au vizionat partida au avut parte de spectacol. Au fost răsturnări repetate de scor. Cei de la PNV au fost cei care au spart gheața urmând ca Simba Vaslui să întoarcă scorul la 2-1. La acest scor cei de la PNV au ratat o lovitură de la șapte metri și au mai ratat două ocazii mari de gol trimițând mingea în bară pentru ca până la pauză scorul să rămână neschimbat.
În repriza secundă PNV a continuat șirul ratărilor monumentale până când au primit cadou un autogol din partea adversarilor. După doar 2 minute gazdele au mai marcat odată grație unei perioade bune de joc. Cei de la Simba puteau obține un rezultat de egalitate dacă nu ar fi ratat o ocazie uriașă. Singuri cu poarta goală în ultimul minut de joc au trimis mingea pe lângă bară.
Referitor la poziția 1 care duce la turneul zonal care va avea loc în perioada mai-iunie 2016, antrenorul Marcel Chiriac ne-a declarat: ”Personal cred că Inter Traian este cea mai bună echipă. Dar dacă o să ne permită rezultatele, dacă va fi o luptă strânsă, o să ne jucăm șansa. Nu ne dăm deoparte. Dar ei sunt favoriți. Am jucat de două ori cu ei. În primul meci i-am bătut noi cu 3-1, în retur ne-au bătut ei cu 3-0. E o diferență de șapte puncte între noi. Mai avem o restanță de jucat, ar trebui ca ei să se mai încurce și noi să scoatem maxim din evoluțiile noastre. Oricum, mai departe, este greu să obții rezultate. De exemplu Timișoara are 7 ligi. Noi avem doar 8 echipe. E diferență mare.”
PNV vor disputa la primăvară și Cupa României „Constantin Filip”, în memoria lui nea Titi Filip, un fost arbitru din județ care a ocrotit minifotbalul vasluian și a decedat anul acesta.  (George PROCA)

Review Overview

User Rating: Be the first one !
Exit mobile version