58 de emigranți, majoritatea din Afganistan, au fost depistați în acest an de către polițiștii de frontieră vasluieni după ce au intrat fraudulos în România, fenomenul migrației ilegale pe frontiera de est a Uniunii Europene fiind în creștere cu 20% față de 2014.
Polițiștii de frontieră din județul Vaslui au întocmit dosare penale pe numele a 58 de persoane care, pe parcursul acestui an, au intrat fraudulos pe teritoriul României, cu intenția de a ajunge în state din spațiul Schengen pentru a-și găsi un loc de muncă. Majoritatea celor care au trecut granița Uniunii Europene, susțin reprezentanții Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Vaslui, sunt de origine afroasiatică, în special din Afganistan. Însă, au existat și emigranți din state ale fostei Comunități a Statelor Independente (CSI), cum ar fi Georgia, Ucraina și Republica Moldova.
„Pe tot parcursul acestui an, au existat 28 de treceri frauduloase a frontierei de stat a României, cu unul sau mai mulți emigranți. Cu excepția celor cinci cazuri din Punctul de Trecere a Frontierei Albița, în care s-a încercat intrarea în țară cu documente false, pătrunderile ilegale în România s-au făcut pe la frontiera verde, prin trecerea râului Prut înot sau cu bărci pneumatice. De subliniat că nici una din cele 58 de persoane nu a solicitat o formă de protecție din partea statului român”, a declarat purtătorul de cuvânt al Poliției de Frontieră Vaslui, Irina Mirică.
Comparativ cu anul trecut, fenomenul migrației ilegale pe frontiera de est a Uniunii Europene este în creștere cu 20%, în condițiile în care, pe tot parcursul lui 2014, au existat 47 de emigranți depistați de polițiștii de frontieră vasluieni după ce au intrat ilegal în România. (Ionuț PREDA)